Autopsia unui dublu eșec

decembrie 8, 2019

Toamna aceasta am promis ca voi reveni cu amănunte referitoare la „odiseea” excluderii mele de pe lista pentru europarlamentare, dar mai ales a candidaturii eșuate la postul de comisar interimar, in locul Corinei Cretu.

Am decis ca acest moment a sosit, deoarece, pe de o parte, guvernul Dancila, pe de alta, Comisia Juncker sunt … istorie!?

Iar forma unei postări pe blog – si nu pe pagina de Facebook – oferă spațiu suficient unei tratări mai detaliate.

In plus, cele ce urmeaza pot reprezenta foarte bine o secțiune analitica a modului cum funcționează cu adevărat Uniunea European, reprezentând un îndrumător practic cu privire la modul in care deciziile Consiliului, organul suprem de conducere al Uniuniii, pot fi „întoarse” prin tertipuri birocratice.

Dar, sa începem cu prima parte a „autopsiei”, excluderea de pe lista pentru alegerile europarlamentare!

Undeva, pe la începutul lui martie 2019, in timp ce ma aflam la Strasbourg, primesc un telefon de la un amic, care ma avertiza ca Dragnea si ai lui urmăreau scoaterea mea de pe lista, in ciuda rezultatelor bune si a poziției înalte deținute la Bruxelles, dar si a potențialului meu electoral ridicat, îndeosebi in zona de nord-vest a țării.

Ca sa nu se prevaleze nimeni de un eventual așa-zis „abandon” al meu (Pascu nu mai vrea sa candideze etc etc), am facut publica intenția mea ferma de a candida si am căutat sa am o discuție personală cu Dragnea, lucru imposibil, cel mai probabil, din cauza lașității acestuia, pentru ca a fugit practic de o asemenea discuție bărbătească!?

In esența, cu deplinul concurs al conducerii organizatiei județene PSD Satu Mare, am fost transformat intr-o minge de ping-pong intre organizația respectiva, care ma trimitea la Bucuresti sa-mi „rezolv” problemele (de parca, brusc, ar fi apărut „probleme”!?) si conducerea centrala, in principal Codrin Stefanescu, care ma trimitea sa obțin … sprijinul organizației județene!? (Ulterior, am înțeles ca Fedorca, sefa organizației județene – ea însăși doritoare sa meargă la Bruxelles, in ciuda faptului ca nimic nu o recomanda pentru o asemenea pozitie – ar fi afirmat apropiaților ca ea nu a facut decat sa se conformeze indicațiilor referitoare la mine primite de la conducerea centrala a partidului!?)

Sigur, au circulat diverse zvonuri, cum ca eliminarea mea ar fi fost „cumpărată”, sau ca era nevoie de locul meu, pentru alții care au „cotizat” substanțial, ori ca trebuia sa plec pentru a nu mai deranja la Bruxelles interesele unor actori externi … Eu, insa, nu le-am putut verifica.

As mai menționa si faptul ca, tocmai pentru a tine pe toată lumea, mai ales pe mine, cu „ochii in soare”, conducerea partidului a propagat „pe surse”, pana in ultima clipa, stirea falsa ca urma sa fac parte din lista finala; mai mult, anunțul finalizării s-a facut cat mai tarziu cu putința, tocmai pentru a nu mai exista timp pentru vreo contestație, partidul depunând lista finala la Biroul Electoral Central, a doua zi dupa votarea acesteia!

Adevarul este ca lista putea fi mai buna si ca asemenea „sincope” inexplicabile, cum a fost si in cazul meu, au tras-o in jos, infirmând asteptarile arogante ale lui Dragnea si a ciracilor lui cum ca este suficient ca ei sa propună orice fel de lista, ca lumea sa dea navala sa o voteze, doar pentru ca a fost „aghesmuita” de ei!?

Asta l-a costat pe Dragnea libertatea, căci, in momentul in care, din cauza rezultatelor proaste la europarlamentare, el nu s-a mai putut declara candidatul partidului la alegerile prezidențiale, cum se pregătea sa anunțe in seara alegerilor, „valoarea lui de întrebuințare” a devenit nula pentru cei care contau pe nominalizarea lui, controlându-i astfel soarta!

Pierderea alegerilor nu a reprezentat un motiv suficient de serios pentru ca partidul sa faca o analiza serioasă a cauzelor eșecului (printre altele, preluarea sa de Dragnea pe „persoana fizica”, care a condus la canalizarea tuturor resentimentelor la adresa lui spre partid, care a trebuit sa plătească toate oalele sparte).

In loc ca acest proces de analiza sa fi fost început imediat dupa alegeri, castigand astfel timp pentru reconstrucția interna – lucru care se putea face, daca partidul accepta un candidat comun la alegerile prezidențiale, vazându-si de procesul de reconstrucție interna – sub presiunea Dancilei, partidul a decis sa pună batista pe țambal, sa ascundă gunoiul sub preș si sa se îmbete cu apa rece ca ar avea șanse reale la prezidențiale!?

Sigur, nu subestimez deloc rolul – dezvăluit abia acum de Paul Stanescu si Mihai Fifor – al aranjamentelor ascunse pe care le-ar fi facut Dancila, care era avertizata, cum a spus Vasile Dancu, cu privire la lipsa oricăror șanse reale in confruntarea la prezidențiale; pur si simplu, ea a forțat desemnarea drept candidat al partidului la prezidențiale, in cadrul unui simulacru de congres, încercând, astfel, probabil, sa preia „ștafeta” pierdută din mâna de Dragnea (care urma, probabil, sa piardă si el, insa la un scor mai acceptabil, rămânând insa in libertate).

(Daca Dancila a intrat in aranjamente ascunse, cum lasă sa se înțeleagă doi din cei mai apropiați colaboratori ai ei, chestiunea era ce a cerut/primit in schimb … Personal cred ca a sperat ca moțiunea de cenzura sa nu treaca si, rămânând la butoane, sa-si realizeze visul de a deveni comisarul Romaniei in noua Comisie!? Din păcate, insa, pentru ea, moțiunea a trecut si noul guvern a facut imediat o alta nominalizare, care a trecut imediat…)

Si, cu aceasta, ajungem la a doua parte a „autopsiei”, respectiv cea a nominalizării mele drept comisar interimar, in locul Corinei Cretu, devenita intre timp europarlamentar.

In timp ce ma aflam întâmplator tot la Strasbourg, prin iulie, pentru eliberarea garsonierei pe care o detineam din 2009, primesc intempestiv un telefon de la Dancila – cu care nu mai avusesem nicio comunicare, de luni bune – in care ma întreaba daca acceptam sa devin comisar interimar, in locul Corinei, întrucât urma o perioada importanta – MCV-ul si bugetul multi-anual – in care era necesar ca Romania de fie reprezentata la masa deciziilor in cadrul Comisiei Juncker. Imi atragea atenția sa nu vorbesc cu nimeni despre subiect, deoarece ea nu discutase decat cu președintele (ceea ce ma face sa cred ca ideea nominalizării mele nu-i aparținea …).

Ii dau acordul meu si, in dupa masa respectiva, ma suna Radu Moldovan, președintele Organizației PSD Bistrita, in care tocmai ma mutasem, dupa ce am părăsit cu dezgust Organizația Satu Mare, sa imi spuna ca Dancila l-a rugat sa o sprijine, cand urma sa puna la vot in CEX nominalizarea mea in functia de comisar interimar.

La anunțarea publica a votului unanim pozitiv din CEX, Dancila nu scapă prilejul sa se impauneze cu „corectarea nedreptățiți care mi se făcuse”, aducându-mi chiar si mic elogiu, afirmand ca sunt un om cu experiența si rezultate dovedite la Bruxelles.

Odata ajunși aici, trebuie sa aducem in atenție un element important – de data aceasta, petrecut la Bruxelles – si anume scrisoarea lui Juncker, președintele Comisiei europene, adresată Consiliului, in care cerea ca, datorită „uriașelor” cheltuieli pentru un comisar interimar (1 milion de euro!?) si a duratei scurte de serviciu (2-3 luni), solicita statele in situația de a desemna comisari interimari, sa renunțe la acest drept al lor de a fi egal reprezentate la nivelul Comisiei, nemaifacand nicio nominalizare pana la intrarea in pâine a noii Comisii.

Trebuie remarcat ca, deși avea dreptul sa solicite acest lucru, dl Juncker a exagerat intenționat suma de bani (era vorba de o suma cu mult mai mica), pentru a stârni „mania proletara” a maselor împotriva celor care nu dădeau curs solicitării sale, plasându-se astfel exact pe poziția contrara principalei sale misiuni de garant al Tratatelor!?

Cum era de asteptat, Consiliul a respins solicitarea lui Juncker, astfel ca cele doua tari aflate in situația de a desemna comisari interimari, Romania si Estonia, si-au nominalizat candidații, care au plecat la Bruxelles, pentru interviul cu președintele Juncker (un amănunt: inițial era vorba de cinci comisari, insa Juncker a reusit sa convingă trei din aceștia sa revină in Comisie, dupa ce a obținut de la premierii țărilor respective promisiunea ca cei trei vor face parte din noua Comisie).

Cu aceasta, insa, ar fi o greșeală sa ne așteptam ca președintele Juncker s-ar fi împacat atat de usor cu insuccesul solicitarii sale, drept pentru care s-a trecut la „războiul de guerila” împotriva aplicării deciziei Consiliului de respingere a solicitării sale.

Prima mutare: cei doi comisari (din Romania si Estonia), in ciuda existentei unor precedente clare, inclusiv in cazul Luxemburgului, tara de origine a dlui Juncker, urmau sa fie desemnați … comisari „fara portofoliu”, pe motiv ca atribuțiile lor fuseseră deja delegate altor comisari (deși, cei trei comisari reveniti si le-au putut relua, fara absolut nicio dificultate). Cum dl Juncker m-a informat ca estonianca acceptase acest lucru la interviul de dinaintea mea, am acceptat si eu, ca sa nu creez un motiv de discordie, in urma căruia as fi pierdut cu siguranța (deși am pierdut si așa …).

Cand m-a primit, președintele Juncker, cu care ma cunoșteam personal de pe vremea guvernului Nastase, m-a întrebat textual daca venisem sa rămân, adică sa fac parte din noua comisie, căci el așa se înțelesese cu Dancila!? I-am raspuns ca Dancila a devenit brusc evazivă cand am intrrebat-o la telefon despre posibilitatea desemnării mele in continuare, pentru noua Comisie. Juncker a rămas suprins si m-a întrebat daca erau obstacole pentru nominalizarea mea, la care i-am raspuns ca nu exista absolut niciun obstacol! (Ulterior, cand am chestionat-o expres asupra acestei înțelegeri, Dancila mi-a spus textual ca nu era adevărat, cu alte cuvinte, ca Juncker … mintea!?)

A urmat apoi sesiunea din iulie a Parlamentului, la Strasbourg, in care, din cauza ca era pentru prima data cand erau desemnați comisari „fara portofoliu”, Parlamentul a trebuit sa improvizeze, urmând ca audierea noastră sa aibă loc in cadrul Comitetului Președinților de Comisii, pentru ca niciunul nu aveam cum sa fim audiați, in aceste condiții, de niciuna din comisiile de specialitate.

In plus, Comisia JURI care trebuia sa ne verifice declarațiile de interese si-a declinat competenta, spunând ca nu aveau domeniul la care sa raporteze activitatea noastră, pentru a judeca daca exista sau nu conflict de interese!?

Abia atunci mi-a devenit clar motivul pentru care noi doi fusesem desemnati „comisari interimari fara portofoliu”: apăreau astfel obstacole birocratice aparent insurmontabile, multă lume fiind convinsă ca, la mijloc, era mâna lunga a Comisiei …

Ca si cum atâta nu era suficient, Comitetul respectiv, al președinților de comisii, nu s-a putut constitui, întrucât au apărut probleme in Comisia de employment, unde candidata la președinție, fost prin ministru al Poloniei, nu a reusit sa obțină nici a doua oară votul de investitura, astfel încât întregul proces s-a amânat pentru … Septembrie!? (De ce a trebuit sa se meargă si a doua oară la vot cu aceeasi candidata, dupa eșecul de prima data, ramane un mister pentru mine – nu si pentru alții, care au văzut si aici tot … mâna lunga a Comisiei!?)

In septembrie, cu Comitetul finalmente alcatuit, in chiar săptămâna audierii, aflu ca, brusc, colega din Estonia si-a retras candidatura pentru funcția de comisar interimar, urmând sa fie desemnată odata cu noua Comisie.

Rămâneam astfel singur, ultimul „scalp” lipsa la cingatoarea lui Juncker, cum bine titra „Politico” in acele zile! La Parlament, intr-o convorbire cu președintele Sassoli si cu Tajani, Presedinte al Comitetului președinților de comisii, care urma sa ne audieze, sunt asigurat de hotărârea Parlamentului de a tine audierea chiar si numai pentru mine, pentru a respecta procedura, evitându-se astfel crearea unui precedent negativ.

In plus, fara sa aibă acceptul Comisiei de control bugetar pe care o conducea, Dna Hohlmeier (PPE) trimite din proprie inițiativa o scrisoare deschisa, in care se arata profund „oripilată” de suma de 20.000 de euro pe care, spunea ea, ar trebui sa o primesc lunar ca pensie, pana la sfârșitul vieții, pentru faptul ca am funcționat o luna si jumătate in cadrul Comisiei!?

Aceasta scrisoare – cu totul falsa, sub raportul conținutului, eu urmând sa primesc in realitate … 69 de euro pensie (minus cheltuielile de spitalizare, in caz de nevoie), timp de o luna si jumătate – a avut un efect deosebit asupra grupurilor politice din Parlament, nu numai PPE, ci si S&D, determinându-i sa declare ca vor vota contra mea in plen, pe considerentul „lipsei de echitate” intre munca depusă si pensia pe care ar fi trebuit sa o încasez.

Aici se impun doua observații fundamentale: Prima, ca dna Hohlmeier avea calitatea sa stie cel mai bine suma reala, fiind sefa Comisiei de control bugetar, putând, deci, foarte usor sa se informeze asupra cifrei corecte, inainte sa publice scrisoarea, cu cifre din burta! A doua, ca si daca lucrurile ar fi stat așa, iar eu ar fi trebuit sa încasez lunar acea suma mare ca pensie, vina nu era a mea, ci a sistemului care permitea o asemenea „aberație”, acceptata pana atunci de Parlament fara crâcnire in toate situațiile similare; numai la mine au apărut „mustrările de conștiința”!?

Trebuie sa recunosc ca, dupa ce am atras atenția dlui Gahler, din grupul PPE ca cifrele vehiculate de Dna Hohlmeier erau false, aceasta le-a verificat si, drept urmare, mi-a transmis scuzele ei prin dl Gahler, scuze pe care le așteptăm tot public, așa cum a procedat cu scrisoarea. De unde se vede ca murdăria in politica este aceeași, indiferent de cat de „evoluată” se pretinde „cultura politica” a locului …

In aceste condiții total potrivnice, in care nu am primit nici cel mai mic ajutor din tara, fiind lăsat sa ma descurc singur, am decis sa ii cer o audiență dlui Juncker, pe care o primesc, dupa îndeplinirea „ritualului” obligatoriu (cineva, din anturajul sau te suna sa te tatoneze in legătura cu subiectul pe care vrei sa il abordezi, ca sa nu produci „palpitații” interlocutorilor!?)

In cadrul discuției, arat ca suma de 1 milion de euro pentru un comisar interimar vehiculata de domnia sa este departe de a fi reala, ca au existat precedente, in care nimeni nu a facut caz de cat primește un comisar interimar si ca este pe cale sa se creeze astfel un precedent periculos, in care Tratatele, care prevăd egalitatea de reprezentare a țărilor in Comisie, trec in plan secund, in raport cu alte considerente, in cazul de fata, bugetare(!?), reamintindu-i ca rolul Comisiei, al lui personal, este de a fi gardianul Tratatelor.

In context, spun un lucru la care raspunsul primit din partea șefei sale de cabinet, Clara Albiol Martinez, raspuns acceptat tacit de dl Juncker, m-a lăsat perplex. Cand am afirmat ca se crea astfel un precedent periculos, care va slabi, mai degrabă decat va întări Uniunea, dar ca eu nu voi mai fi in preajma in acel moment, doamna respectiva mi-a raspuns sec: „Nici noi”!?

Marturisesc ca era ultimul lucru pe care ma așteptăm sa il aud de la cel mai înalt nivel de conducerea a Uniunii, un raspuns care denota cat de puțin reprezintă in realitate Uniunea Europeana pentru astfel de oameni, aleși sa o apere si sa o promoveze!? Mentalitate strict birocratică, care nu este de bun augur pentru provocările majore cu care se confrunta in prezent Uniunea!

La plecare, dl Juncker, dupa ce recunoaste ca sunt o victima a unor circumstanțe nefericite, ma sfătuiește „prietenește” sa imi retrag candidatura. Cum ies din audiență, aflu ca vreo 10 mijloace media germane – dar cateva si din tara – ca la un semn, au lansat un val de atacuri la adresa mea, colportand cifra falsa de 20.000 de euro ca pensie lunară, pana la sfârșitul vieții, pentru o luna si jumătate de activitate in cadrul Comisiei!? Cu ce se deosebeste aceasta campanie de dezinformare crasa a opiniei publice de campaniile de care sunt acuzate alte state ca le-ar practica împotriva UE? Cu nimic! Din nou se făcea simțită … mâna lunga a Comisiei!

Cum audierea mea in Parlament, programată pentru a doua zi, nu fusese anulata, am declarat public ca nu imi voi retrage candidatura, lucru pe care il putea face doar guvernul meu, care m-a propus in prima instanța. A doua zi, fara niciun semn prealabil, si fara tam, tam, ambasadoarea Luminita Odobescu ma înștiințează printr-un SMS ca a primit de acasa instrucțiuni sa anunțe retragerea candidaturii!?

Cum candidatura mea fusese rezultatul unui vot in CEX, fiind anunțată public, cum arătam mai sus, i-am cerut prin SMS premierului sa aibă gentilețea de a anunța public retragerea candidaturii. Nici gând, întrucât Dancila, care e prima la o fotografie de bine, fuge ca dracul de tămâie de costuri … Așa ca anunțul public a rămas in sarcina Misiunii noastre de la Bruxelles … Asta si pentru ca, in delegația noastră de la Parlament, unde Plumb a fost cea mai vehementa susținătoare a retragerii candidaturii mele, pe considerentul de a nu-i primejdui candidatura ei pentru noua Comisie, nimeni nu a avut curajul sa ma anunțe ca mi s-ar fi retras sprijinul … politic!? (Dan Nica s-a eschivat, pretextând ca nu era, chipurile, in relații bune cu mine, deși nu avusesem nimic de impartit niciodată).

In aceste condiții, nici pana in ziua de azi nu știu cum s-a ajuns la aceasta decizie arbitrara, care a lăsat Romania descoperită in perioada in care Comisia a aprobat MCV-ul, foarte dur, pentru tara noastră si a adoptat propunerea de buget multianual … adică exact ceea ce susținuse Dancila public ca vroia sa evite, prin nominalizarea mea drept comisar interimar!?

Un lucru este insa cert: daca as fi ajuns comisar interimar, alde Dancila, Rovana, Nica et comp se temeau ca le puteam încurca cumva socotelile, ceea ce nu trebuia sa se întâmple in niciun caz! Probabil, se spera in creșterea șanselor acceptarii lui Plumb pentru noua Comisie, ținând seama de solicitarea expresa a dlui Weber, șeful PPE, de a-mi fi retrasa candidatura … Numai ca, așa cum s-a văzut, PPE nu vroia decat sa ia, nu sa si dea, cum s-a demonstrat ulterior, cand Plumb a fost respinsă de Comisia JURI. (Oare cat de naiv si necunoscător in ale Bruxelles-ului trebuie sa fii sa îți închipui ca poți „stinge” intr-un Weekend o tranzacție dubioasa – împrumutul de 800.000 de Ron – cu o alta tranzactie si mai dubioasa – cedarea a doua apartamente?)

Mai sunt de menționat doua aspecte: primul, legat de dublul discurs al Dancilei, care, atunci cand o avantaja, a declarat ca nu putea permite sa lase tara fara comisar in aceste momente delicate, iar cand nu a mai avantajat-o, a retras candidatura pe șest, noaptea, ca hoții! Al doilea, ca Dancila nu da doi bani pe statutul partidului, drept dovada ca mi-a retras candidatura, in ciuda votului din CEX, in timp ce pe Rovana a propus-o pentru noua Comisie, printr-o scrisoare, fara sa aibă votul in CEX, dupa principiul: pentru unii muma, pentru alții ciuma!

Asta este „autopsia” unui dublu eșec, pe care o fac publica in speranța ca alții, care vor ajunge in situații relativ similare, sa poată avea un „ghid” de referință.

Ceea ce ma deranjează cel mai mult este modul mojic in care s-a procedat, fara cea mai mică urma de civilitate, ținând seama de tot ce am facut pentru partid si pentru tara in cei 30 de ani de serviciu public. Daca vroiau sa scape de mine, ar fi trebuit sa mi-o spuna direct in fata, nu sa procedeze sobolaneste!

Si ma doare ca am fost lovit pe la spate de oameni apropiați, pe care ii consideram prieteni, care au preluat cu prea multă ușurintă apucăturile oamenilor din PD si Romania Mare, ajunși vremelnic in vârful partidului, renunțând cu atat ursurinta la valorile cu adevărat proprii partidului nostru de la înființare. Păcat si nemeritat! Insa, așa cum s-a dovedit in mai puțin de un an, Dumnezeu nu bate cu bata si cei responsabili au plătit deja pentru nemerniciile făcute!

Publicitate

PSD a pierdut pe mâna lui

mai 27, 2019

Pentru mine, e clar ca PSD-îl a pierdut alegerile pentru Parlamentul European pe mâna lui. A făcut un număr de greșeli, plecând de la premisa aroganta ca cei de la putere nu greșesc, ei au întodeauna dreptate.

Sa le enumeram.

Prima greșeală a fost includerea pe lista a unor membri ai cabinetului, știind foarte bine, din experiențele anterioare, ca acest lucru va transfera inițiativa politica in mâna Cotrocenilor.

Era neapărată nevoie de așa ceva?

Eu cred ca nu: PSD avea numeroși candidați potențiali, care nu făceau parte din guvern …

A doua greșeală a fost alcătuirea listei cu oameni din afara partidului, după criteriul „așa vrea mușchii mei”, ceea ce a dus, pe de o parte, la revolte in organizațiile unde le-au fost impuși candidați din afara (vezi, de pilda, Timis), iar pe de alta, la demobilizarea propriului electorat (vezi cazul Ciuhandu la Iasi).

Putea sa procedeze PSD altfel?

Putea, cu condiția sa trateze alegerile cu toată seriozitatea, punând pe lista oameni care adunau sigur voturi, nu oameni nemăsurati electoral, sau care chiar le speriau …

A treia greșeala a fost ca, in loc sa vorbească (și de) Parlamentul European și problemele Europei, s-a laudat cu creșterile salariale și acordarea subventiilor in agricultura, considerând, autosuficient, ca acest lucru este de ajuns sa scoată lumea din case sa voteze PSD!

A fost suficient?

Nu a fost, după cum s-a văzut!

A patra greșeala a fost ca actuala conducere a PSD s-a îmbătat pana in ultima zi cu apa rece, confundând sondajele favorabile cu rezultatul final!?

Cele mai mari greșeli au fost, însă, strategice, nu tactice, ca cele enumerate mai sus.

Astfel, prima a fost ca, atunci când Liviu Dragnea a luat partidul pe „persoana fizica”, renunțând și la ultima aparenta de conducere colectivă (ce sa-i faci, reflexele se corectează greu …) a facilitat faptul ca toate criticile – întemeiate sau nu – la adresa lui sa se rasfranga automat asupra întregului partid.

Așa se face ca, opoziția socială la adresa lui ca persoana a putut fi ușor transformată in opoziție la adresa întregului partid, anulând dintr-un condei, tot ce a făcut totuși, bine acesta.

A doua greșeala strategica a fost sa creadă ca electoratul poate fi „fidelizat” prin creșteri salariale și de pensii, ignorând complet volatilitatea recunostintei dobândite astfel. Experiența anului 1996, când a fost votată CDR, după ce PSDR luase masuri sociale semnificative, a lipsit cu desăvârșire din atenția fostei conduceri a partidului.

In ce îl privește pe Dragnea, in condițiile in care PSD a pierdut alegerile, și-a pierdut orice relevantă pentru jocul politic (valoarea lui de întrebuințare, dacă pot spune așa, consta in faptul ca putea fi bătut de președinte la toamna), drept pentru care a putut fi eliminat cu ușurintă, ca piesa de pe tabla de joc!

De unde atâta “dragoste” pt Dna Kovesi …

aprilie 4, 2019

Parchetul european este o instituție care a fost inventata pentru ca țările „recalcitrante” sa poată fi „pedepsite” cu tăierea fondurilor europene, lucru care, conform Tratatelor in vigoare, nu se poate face in prezent (probabil ca tocmai de aceea nici Ungaria, nici Polonia nu au aderat) … Așa ca, dacă nu se va putea „pedepsi” direct, se va „pedepsi” indirect, prin intermediul deschiderii unei investigații de către Parchetul European, timp in care, măcar pentu segmentul investigat, este de așteptat ca finanțarea sa fie înghețată … Iar doamna Kovesi, prin toată activitatea depusă pana in prezent in România este considerată, cel mai probabil, instrumentul perfect pentru ducerea la îndeplinire a unor asemenea … „indicații”!?

In plus, odată ancorata la Luxembourg – sau, ma rog, desemnată sigur pentru acesta poziție – este de asteptat ca Dna Kovesi sa își piardă interesul pentu politica interna, netezind astfel calea candidaturii pe partea dreapta a spectrului politic …

Razbunare sau act politic?

iunie 30, 2012

Nici nu s-a intors premierul de la Bruxelles, unde a fost mandatat de Parlament, lasandu-l pe presedinte acasa, ca zagazurile cerului s-au rupt. Brusc, o comisie adormita a ministerului educatiei a fost trezita la viata si pusa sa declare ca premierul a plagiat teza de doctorat … Sigur, las la o parte ca nu aceasta era comisia chemata sa se pronunte – cf. ordinului dat de dl. Baba insusi, omul PDL-ului -, ca aceeasi comisiei ii conferise premierului titlul de doctor cu ani in urma, fiind de datoria ei sa verifice inainte de asta daca teza era sau nu plagiata, ca decizia a fost luata in lipsa de cvorum (13 capete in loc de 14), ca 6 din membri ei au fost fie ministri ai educatiei, fie consilieri prezidentiali in actualul regim etc, etc, etc. Important era sa apara o acuzatie de plagiat de le orice for „academic”, pentru ca opinia publica sa fie manipulata ca acuzatiile aduse premierului au „greutatea” necesara …

Bun, la minima rezistenta, se poate spune ca este vorba de o razbunare pentru gestul premierului de a merge la Bruxelles in locul presedintelui. Nu neg, si acesta este un aspect, insa, dupa ce am reflctat mai mult, am ajuns la concluzia ca, inainte de a fi o simpla razbunare, este un act politic premeditat, ba chiar unui disperat … Disperat pentru ca vrea sa repuna mingea la mijlocul terenului, dupa ce meciul s-a incheiat si a fost pierdut. Adica, dupa ce PDL-ul a pierdut „partida” la motiunea de cenzura, vrea acum sa reinceapa meciul, in speranta ca, de data asta, ei vor fi castigatorii …

Este, daca vrem, o recunoastere indirecta a greselii capitale facute de presedinte dupa ce guvernul sau a pierdut motiunea de cenzura. Fara sa ma refer la „surpriza” dnei Udrea ca minoritatile au indraznit sa voteze pentru motiune, lucru la care nici ea, nici colegii ei nu se asteptau, modul cum a fost gestionata situatia – sunt sigur, sub comanda Controcenilor – a fost catastrofal. In loc sa stea cu „ochii pe minge”, adica sa se concentreze pe tentativa de a incredinta formarea noului guvern tot unui cirac de-al lor (precedent exista, de pe vremea dlui Iohannis, cand presedintele ignora majoritatea care daduse jos guvernul si ii desemna succesiv pe dnii Croitoru si Negoita sa formeze noul cabinet …), tinta principala a devenit discreditarea USL-ului, a lui Victor Ponta in special … 

De ce spun asta? In primul rand, pentru ca presedintele introdusese deja tema „i-am oferit guvernul si nu a acceptat” in dezbaterea publica, deci „frontul de atac” fusese deja deschis. In al doilea rand, pentru ca, din spusele Oanei Sarbu, la intrevederea cu fortele politice, a fost instalata pentru prima data o camera video, care trebuia sa fie martorul repetarii scenei incriminate deja: „va ofer guvernul, voi va coditi, asta va discrediteaza in ochii lumii, iar eu desemnez atunci pe omul meu (probabil tot MRU) sa formeze noul guvern …”.

Numai ca, surpriza, dl. Ponta – va aduceti aminte, acela despre care presedintele se juruise ca nu ii va oferi posibilitatea formarii guvernului – a acceptat in numele USL sa formeze noul guvern! Lovitura de maciuca: PDL-ul se vede scos intr-o clipa de la guvernare, iar puterea este data opozitiei! Iar asta, dintr-un moft prezidential de a pune discreditarea USL inaintea tentativei de pastrare a puterii, in noile conditii de dupa trecerea motiunii … Cu alte cuvinte, sub comanda Cotrocenilor, obiectivul central – pastrarea puterii – este substituit cu un obiectiv secundar – discreditarea USL – cu rezultat, ratarea ambelor! (In aparare, aduc cuvintele de a doua zi ale lui Cezar Preda, care se intreba retoric ce partid ar fi fost atat de inconstient sa accepte sa formeze guvernul in conditiile date…?). Presedintele si-a creat, deci, o uriasa datorie fata de PDL, pe care l-a scos de la guvernare cu mana lui, ca sa nu spun ca, in urma condamnarii lui Adrian Nastase, va fi socotit vinovat si de condamnarea tuturor apropiatilor sai care au incalcat legea, indiferent de rang, daca si cand acuzatiile care abunda la adresa lor se vor dovedi adevarate! Pentru ca „mila” a murit in ziua condamnarii lui Adrian Nastase, dupa rationamentul: „nu exista dovezi, dar nu se poate  sa nu existe ele pe undeva, chiar daca nu le-am gasit noi si, deci, logic, Nastase este vinovat, drept pentru care trebuie condamnat, macar ca sa dam un exemplu”!

In paranteza fie spus, trebuie sa remarcam abilitatea fostei puteri de a castiga alegerile acuzandu-l pe Nastase si de a incerca sa scape cu fata curata dupa anii de jaf practicat intre timp,  condamnandu-l pe Nastase … In felul acesta, procesul de 8 ani al lui Nastase a avut menirea de a distrage atentia opiniei publice romanesti si a strainatatii de la propriul jaf PDL, care s-a desfasurat pe scara ampla nestingherit de nimeni, in spatele perdelei de fum oferite de procesul respectiv … (oare cum suna in urechile oamenilor de buna credinta faptul ca, dupa ce 8 ani procesul s-a judecat intr-o incadrare juridica, aceasta este schimbata brusc exact in ziua pronuntarii sentintei?)

Dar sa revenim. Dupa gafa monumentala de a incredinta formarea guvernului USL, in speranta ca acesta se va discredita refuzand-o, apare acum ocazia de a-l discredita pe Victor Ponta, prin acuzatia de plagiat, in speranta ca acesta, complesit de rusine si remuscari, va demisiona, aducand tot jocul la zero si oferind astfel si Cotrocenilor si PDL-ului o sansa nesperata de a incerca sa repare eroarea facuta cu doua luni in urma. (Sa incercam numai sa ne inchipuim pe cine va desemna presedintele ca premier in cazul in care Victor Ponta ar demisiona …)

Numai ca „instrumentul” utilizat in aceasta tentativa este stirb. Pentru ca el depinde de un act de vointa al premierului, care, stiind care este adevarata miza a acestor acuzatii, sta cu „ochii pe minge”, vazandu-si in continuare de guvernare. Apoi, pentru ca cei mai putini indrituiti sa invoce moralitatea in tot acest scandal sunt chiar acuzatorii, pe care poporul roman i-a si penalizat deja la recentele alegeri locale. Oare am uitat cum presedintele o „intorcea ca la Ploiesti” in cazul mult trambitatei „demisii la cinci minute dupa suspendare”?

Poate ca si USL-ul a comis o eroare politica, atunci cand a reactionat instantaneu la acuzatiile aduse in cazurile Dumitrescu si Mang, incurajandu-i nesperat pe „loseri” sa persevereze si sa iti inteteasca atacurile. Dupa cum sunt sigur ca toata aceasta mascarada cu Comisia de Diplome a fost montata peste noapte, doar pentru ca premierul ar fi acordat acel interviu revistei spaniole, incrajandu-i pe papusarii de la Cotroceni si din PDL sa spere ca a venit momentul sa intensifice la maximum presiunea, in speranta ca vor avea ocazia sa isi repare gereseala fatala de acum doua luni … Din pacate, cum spun PDL-istii, apa trece, pietrele raman …

Si, in sfarsit, o ultima intrebare: dupa toate cele intamplate in ultimele trei saptamani, mai sta opinia publica cu ochii pe degringolada din PDL, produsa de scoaterea de la guvernare?

Caracterizarea noului cabinet

februarie 7, 2012

Se schimba papusile, dar papusarii raman aceeasi!

Marea razbunare a micului Boc

februarie 7, 2012

In sfarsit, Cotrocenii au aplecat urechea la doleantele strazii si au decis inlocuirea cabinetului Boc cu un nou cabinet, sub conducerea dlui Razvan Ungureanu, seful SIE! 

Sigur, aceasta fraza ar putea fi una din formulele prin care poate fi descrisa realitatea romaneasca.

Numai ca trebuie aduse o serie de „corecturi” absolut necesare. Prima este ca strada nu este multumita si continua protestele! Mai mult, nu este exclus ca inlocuirea guvernului (din pacate, dupa principiul „aceeasi Marie cu alta palarie”), sa aiba un efect contrar, iritand si mai mult protestarii din strada.

A doua este ca Opozitia isi continua greva parlamentara si nu va participa la procesul investirii acestui guvern. Ori, in atari conditii, legitimitatea noului cabinet va avea de suferit chiar din start, inclusiv in raport cu mult hulitul cabinet Boc, care a avut, totusi, parte de votul – chiar si negativ – al Opozitiei.

A treia este impresia creata prin desemnarea unui sef de serviciu secret la carma unui guvern dintr-o tara membra UE si NATO. Impresia de stat politienesc, amplificata in ultima vreme, ca urmare a reactiei la protestele din strada, se va intari. Ca sa nu vorbim despre faptul ca romanii – care au trait recent o lunga perioada in umbra fostei Securitati – au capatat un reflex anti-servicii, care se va manifesta cu siguranta si in raport cu acest cabinet. 

Nu am nimic personal cu dl. Ungureanu, pe care il cunosc ca pe un om serios, cultivat, insa discut exclusiv prin prisma impresiei create cand intervine comparatia cu toate celelalte tari democratice din UE si NATO. Daca au avut loc schimbari de guvern in aceste state, modelul a fost inlocuirea cu un cabinet de tehnicieni, avand in fruntea sa nu seful vreunui serviciu secret, ci un bancher sau economist de marca. Aici este diferenta.

A patra „corectura” este legata de componenta noului cabinet. La ora cand scriu aceste randuri, ea nu este stabilita inca. Insa informatiile „pe surse” dau ca sigura mentinerea unui numar de figuri din vechiul cabinet, ceea ce va dilua si mai mult impresia de „schimbare” pe care Cotrocenii si-au dorit-o in ochii oamenilor, mai ales a protestatarilor. Caci deja s-au facut auzite voci in randurile acestora, care sustin ca nu oamenii trebuiau schimbati, ci politicile duse de acestia.

Ori, si asta ar fi a cincea „corectura”, din acest punct de vedere, asa cum ne-au comunicat Cotrocenii clar si raspicat, noul cabinet va continua politica guvernului Boc. Atunci, de ce atata efort de a mai schimba premierul si cativa oameni din echipa de pana acum? La ce bun intreaga „panarama” a „schimbarii guvernului”?

Dincolo de tentativa clara de a arunca praf in ochii oamenilor, incercand sa ii convinga ca Palatul Cotroceni este receptiv la doleantele oamenilor, desigur, in speranta ca acestia vor renunta la proteste, „exercitiul” a fost indispensabil tentativei de supravietuire a presedintelui. 

Presedintele a realizat ca guvernul Boc si-a epuizat „resursa” si nu mai poate constitui o pavaza in fata nemultumirilor cetatenilor iesiti in strada. Exercitiul schimbarii dlui Baconschi a demonstrat din plin aceasta situatie; rostogolirea capului acestui mic „Motoc” nu a avut niciun ecou favorabil Cotrocenilor, ba chiar invers, a iritat si mai mult. Deci, cu alte cuvinte, guvernul Boc, care era ultima linie de aparare intre strada si Cotroceni, ajunsese ca zidul Constantinopolului dupa bombardamentul neintrerupt al artileriei lui Mehmet al II-lea: maldare de piatra sfaramata!

Ori, in atari conditii, era indispensabila gasirea unei alternative, in incercarea de a crea o noua linie de aparare, in locul celei distruse. Asa trebuie inteleasa afimatia dlui presedinte cum ca schimbarea guvernului Boc era „clocita” de ceva vreme.

Singurul lucru „neplanificat” care a intervenit a fost momentul inlocuirii – respectiv al demisiei premierului – care nu a mai fost decis de Cotroceni, ci, dupa parerea mea, de dl. Boc insusi, care s-a „razbunat” astfel pentru tot ce-o fi indurat pana acum, anuntand neasteptat depunerea mandatului cabinetului sau. Dovezile sunt faptul ca UDMR-ul s-a aratat public surprins de demisie si faptul ca cei de la Cotroceni au trebuit sa modifice agenda discutiilor cu partidele parlamentare planificate initial pentru dupa amiaza zilei respective.

In sfarsit, daca plecam de la premisa ca noul cabinet Ungureanu propus de Cotroceni are ca singura menire ridicarea unei noi aparari in jurul presedintelui ramas singur fata in fata cu protestatarii dupa demisia cabinetului Boc, putem intelege pentru ce Cotrocenii s-au opus atat de vehement anticipatelor, adica exact principalei doleante a protestatarilor si a opozitiei. 

Putem spune, deci, in concluzie, ca raspunsul Cotrocenilor la protestul strazii nu reflecta bunavointa lor de a asculta doleantele oamenilor, ci, mai degraba, teama de suspendare pe care alegerile anticipate o proiecteaza tot mai vizibil.

PS. In tot acest tablou, de a carui „coregrafie” Cotrocenii par sa se preocupe atat de atent, exista totusi un element imprevizibil: atitudinea UDMR – care stie ca aceasta este ultima sansa de a se salva trecand de partea Opozitiei, si a deputatilor minoritatilor altele decat cea maghiara. Nu este deloc exclus ca de aici sa apara surprize la votul de investire a noului cabinet. 

Ascensiunea drei Basescu

ianuarie 25, 2012

Am aflat, de la prietenii mei din PPE, ca delegatia PDL in acest grup a facut un lobby intens, pentru ca dra Basescu sa primeasca functia de vicepresedinta la Comisia pentru Petitii. Si, normal, l-a obtinut. Scopul? Desigur, sa stea la „strunga” petitiilor critice la adresa guvernului venite din Romania. Felicitari pentru promovare!

Un nou program social al guvernului Boc: „Primul Loc de Veci”

noiembrie 26, 2011

La ultima sedinta de guvern, premierul, motivat de apropierea alegerilor, a prezentat colegilor de cabinet o propunere. Este vorba de un nou program, menit sa rezolve mai multe probleme dintr-o data: programul „Primul Loc de Veci”! El se adreseaza in primul rand tinerilor pana in 35 de ani, car vor avea posibilitatea ca, in schimbul platii lunare a unei sume de bani, sa aiba siguranta ca, la momentul dat, vor avea beneficia un loc de veci decent. Sigur, programul este deschis si pensionarilor, insa in conditii mai putin avantajoase. Persoanele din aceasta categorie vor trebui sa plateasca cash si dintr-o data, intrucat guvernul, in ciuda staruintelor sale de a le scurta chinul pe acest pamant, nu are de unde sa stie pe cat timp vor putea conta pe ei la plata.

Specialistii din Ministerul Finantelor (pe surse aflam ca acolo a aparut idea, inspirata fiind de succesul programului „Prima Casa”), au si facut un calcul cu privire la sumele de bani care se vor strange astfel suplimentar la buget. Aceasta, tinand seama ca inscrierea in program va fi obligatorie, fiind monitorizata de puzderia organelor de control ale statului (care, intre noi fiind vorba, nu au dus-o niciodata mai bine ca acuma).

Dincolo de aportul la buget anticipat, cabinetul Boc ia in calcul si alte beneficii potentiale ale programului. Printre acestea se numara impulsul dat industriei costructiilor, care va incepe sa produca din nou otel si beton, ca in vremea lui Ceausescu. Apoi, se sconteaza si pe diminuarea cheltuielor pentru asitenta sociala si sanatate, anticipandu-se ca un mare numar de cetateni, entuziasmati de atractivitatea programului, vor opta sa treaca mai repede la indeplinirea lui, pe considerentul ca poate viata de apoi sa fie mai buna, decat asta … (cineva de la PDL cu functie mare de la partid ar fi obiectat ca partidul ar putea astfel sa piarda un important numar de votanti; a fost insa asigurat ca acestia vor fi socotiti totusi la numaratoarea de partea partidului, intrucat administratiile locale au primit ordin sa incetineasca eliberarea documentelor de deces, iar pe baza CNP-urilor colectate in timpul ultimului recensamant, decedatii vor fi trecuti corespunzator pe listele celor care au votat!?). Tot la beneficii este trecuta si infiintarea unui numar mare de locuri de munca – constructori si gropari – care va duce la diminuarea somajului, permitand astfel in plus guvernului sa poata declara, in sfarsit, adevarul in aceasta privinta Institutului European de Statistica – EUROSTAT – de la Bruxelles. Tot in randul avantajelor este trecuta si refacerea tonusului afacerilor cu terenuri, intrucat constructia de cimitire va lua un adevarat avant!? In sfarsit, se sconteaza ca ideea va fi imbratisata si de sectorul bancar (inclusiv de bancile austriece, care erau tocmai pe cale sa se retraga …), intrucat se asteapta imprumuturile masive pe care populatia le va face, in vederea participarii entuziaste la un asemenea program. Singurele institutii mai putin fericite sunt cele de asigurari, interesate, din contra, ca asiguratii sa traiasca cat mai mult …

Sursele noastre ne-au informat ca, dupa primirea cu enuziasm a ideii acestui nou program social al guvernului Boc, membrii cabinetului au ridicat o problema controversata, si anume: cine sa raspunda de aplicarea in practica si monitorizarea acesteia? Ministerul Lucrarilor Publice a fost primul care a cerut responsabilitatea, motivand, desigur, ca numai el va putea atrage importante fonduri europene pentru acest obiectiv cu adevarat national. Oferta a fost insa contracarata de cei de la Interne, care au argumentat ca ei ar trebui sa fie responsabili, intrucat toate datele personale ale cetatenilor se afla in posesia lor. Ministerele Sanatatii si cel al Muncii au argumentat ca, fiind vorba de o masura de protectie sociala, si ele ar trebui implicate in gestionarea programului. In sfarsit, se spune ca in timpul dezbaterii, premierul Boc ar fi fost chemat urgent la telefon de cineva din „reteaua transpartinica”, pentru a fi informat ca singura modalitate de a asigura succesul programului este, desigur, un „parteneriat public-privat”. (Chestiunea cetatenilor care sprijina PDL stabiliti in strainatate care opteaza pentru program a fost lasata in grija dlui Branza, recunoscut pentru abilitatile domniei sale in domeniu …)

Spre terminarea discutiilor a aparut o mica problema: Ministerul Justitiei a sesizat ca, intrucat, fiind vorba de un domeniu nou si neasteptat, lipseste legislatia in domeniu, insa premierul, in uralele tuturor celor prezenti, a anuntat ca aceasta va fi scrisa rapid si adoptata prin asumarea raspunderii! Se va evita astfel ca tradatorii de tara din opozitie sa schimbe ceva din acest magistral program social al cabinetului si premierului sau.Tot domnia sa a fost cel care a transat definitiv chestiunea gestiunii programului, spunand ca aceasta va fi asigurata direct de domnia sa, prin intermediul Secretariatului General al Guvernului! (Mi s-a spus ca, atunci cand a vrut sa o anunte pe dna Andreescu despre aceasta noua sarcina, premierul ar fi aflat ca doamna respectiva era deja in biroul ei, inscriindu-si toate neamurile in program, ca si fie sigura ca sunt primii beneficiari ai avantajelor incontestabile ale acestuia; in plus, pentru domnia sa si rudele respective, inscrierea va fi, desigur, „moca”)

Odata adoptat programul, premierul a decis cu autoritatea sa recunoscuta, intreruperea lucrarilor cabinetului si organizarea unei conferinte de presa in care sa anunte el insusi aceasta noua dovada a grijii actualei puteri fata de romani. Ajuns in sala, premierul si-a inceput declaratia catre tara, anuntand ca „propune o noua initiativa sociala, cu mare impact la populatie, initiativa care se inscrie perfect in filozofia cabinetului de sprijinire a reformarii si modernizarii statului, prin noi investitii si creare de locuri de munca …” Restul e istorie …!

Opinii despre dl. Papandreu …

noiembrie 7, 2011

Intotdeauna am avut o parere buna despre dl.Papandreu, pe care l-am socotit un om echilibrat, un politician cu capul pe umeri. Si asta nu numai pentru ca el a venit cu ideea mecanismului 2+2 (Grecia si Turcia + Romania si Bulgaria), care ne-a ajutat decisiv sa intram in NATO, ci si pentru ca, pana acum, a rezistat foarte bine sarcinii de a administra marile dificultati cu care se confrunta tara sa.

Numai ca, asa cum se intampla adesea in politica, o miscare gresita poate anula tot ce ai facut bine pana atunci; e de ajuns un calcul gresit, pentru ca totul sa fie pus dintr-odata sub semnul intrebarii, anuland intr-o clipa tot ce s-a facut bine pana atunci. (Am un exemplu chiar si din Romania, insa nu despre el imi propun sa vorbesc acum …)

Asa s-a intamplat si cu neferita decizie a dlui Papandreu de a anunta intempestiv un referendum privind pachetul de masuri pentru Grecia, convenit, cu mare dificultate, de liderii europeni cu numai o saptamana inainte. Sigur, considerentele interne – pe care nu le cunosc, desi le pot banui macar partial (dorinta de a-si intari „mana” pe plan intern, in primul rand in fata opozitiei – cea care a creat actuala situatie, pe care guvernul prezent trebuie sa o descurce – dar si in fata propriului partid) par sa fi fost dominante. Insa, in opinia mea, eroarea comisa a constat in ignorarea implicatiilor externe.

Astfel, dl. Papandreu a luat aceasta decizie – care arunca pietele financiare in aer si ii punea pe liderii europeni intr-o postura mai mult decat jenanta, cu atat mai mult cu cat solutia pentru Grecia nu fusese usor de obtinut – fara nici cea mai mica intentie de a-si anunta in prealabil „colegii” din zona euro!? Socul produs astfel, combinat cu pierderea de credibilitate a acestor „colegi”, in primul rand pentru cancelarul german si presedintele francez, ca si haosul creat pe pietele financiare din intreaga lume au fost, cel mai probabil, neanticipate de Papandreu, cand a luat acea nefericita decizie.

Se poate specula ca dl. Papandreu nu si-a anuntat „colegii” pentru ca a simtit ca, daca i-ar fi informat, acestia nu i-ar fi permis sa ia o astfel de decizie, de care, se pare, avea nevoie pe plan intern (nu mai intereseaza prea mult daca motivatia a fost mai mult personala, decat nationala, sau nu). „Cacialmaua”, insa, s-a intors impotriva lui: ignorand ca Grecia este ajutata nu din simpatie, ci de nevoie, dl. Papandreu a fost chemat la ordine inainte de sumitul de la Cannes (pe care presedintele francez il dorea un moment de incununare a leadershipului sau personal …), spunandu-i-se ca cele 8 miliarde de euro pe care Grecia le astepta ca pe aer pentru a supravietui, nu vor veni decat dupa referendum si, cel mai probabil, numai daca rezultatul va fi pozitiv!?

Dl. Papandreu s-a vazut astfel nevoit sa vina acasa si sa incerce o schimbare de 180 de grade, renuntand la referendum(!?), sorbind astfel din cupa umilintei in fata colegilor din partid – care il sprijinisera in convocarea referendumului – dar si in fata opozitiei si, mai ales, a grecilor, care au vazut in acest gest de renuntare inca o umilinta in fata strainatatii …

Cariera dlui Papandreu se incheia in acel moment, iar faptul ca a durat inca o saptamana pana cand acest lucru a devenit evident nu schimba cu nimic lucrurile … (Cand ma gandesc si la modul in care dl. Papandreu a incercat sa-si motiveze schimbarea de 180 de grade, clamand ca, intrucat referendumul isi jucase rolul intern, nu mai era nevoie de el, chiar ca incepe sa imi fie si putina mila …).

Desigur, au mai existat situatii in care liderii politici au calculat gresit, numai ca si-au asumat eroarea si au demisionat (Generalul De Gaulle, de pilda, in 1969, cand a pierdut referendumul convocat de el). Insa mi-e greu sa inteleg obstinatia unora de a pretinde ca nu au gresit si, drept urmare, sunt indreptatiti la inca o sansa. (si aici am exemple de la noi, dar e mai bine sa nu le dau, caci si asa sunt de notorietate).

Vreau insa sa spun cateva cuvinte despre ultimele declaratii ale lui Mircea Geoana, colegul meu de guvern si de partid. Dupa pierderea alegerilor pentru sefia partidului, consecinta directa a erorii personale uriase din finalul campaniei pentru prezidentiale, Mircea a adoptat o tactica de „hartuire” a noii conduceri, chiar daca pe fond, in functia de presedinte al Senatului, a sprijinit politica partidului (drept pentru care a si fost admonestat recent de presedinte).

Motivatia acestei tactici de „hartuire” a actualei conduceri pare sa fie, asa cum a declarat el insusi public, faptul ca nu mai este consultat in luarea deciziilor. Cu alte cuvinte, prin aceasta atitudine de „fronda deschisa”, Mircea urmareste sa atraga atentia conducerii partidului ca trebuie sa fie si el consultat, atunci cand se iau deciziile majore din partid. Nu spun ca o minte in plus, mai ales una care a dobandit o anumita experienta in anii in care a condus partidul, nu ar fi necesara conducerii partidului. In fond, doi gandesc mai bine decat unul …

Numai ca, in opinia mea tactica aleasa este gresita (sa-i aduc aminte prietenului Mircea ca si eu am fost marginalizat exact la fel ca domnia sa, atunci cand era el presedintele partidului, si nu am trecut la „hartuirea” lui pentru asta?).

Iar tactica este gresita din cel putin din doua puncte de vedere: odata, pentru ca increderea colegilor in el se erodeaza astfel inevitabil, a doua oara, pentru ca singura sansa a lui de a mai continua sa joace un rol important pe scena politica romaneasca este cu PSD-ul, si nu impotriva lui. Cata credibilitate ar mai avea Mircea, daca, la un moment dat, ar trece fie direct in tabara Puterii, fie intr-un alt partid, sa spunem la Conservatori?

Recunosc, Mircea imi poate spune ca mai insel si ca „batalia” sa este pentru recucerirea „inimilor si mintilor” pesedistilor. Ei bine, atunci i-as raspunde ca am cel putin doua contra-argumente: unul, ca primul instict al soldatilor de rand este sa mearga cu generalul care ii conduce, nu sa il schimbe, al doilea, ca o asemenea tentativa de „re-cucerire” cu un an inainte de niste alegeri cruciale, chiar daca nu va imparti partidul din motivul tocmai invocat, ii va produce totusi rau, ceea ce nu va putea fi uitat nici de membri, nici de toti cei care spera in succesul sau la alegerile viitoare.

In incheiere, inca o precizare: am facut aceste comentarii public, intrucat impresia mea este ca acest mesaj nu a fost perceput cum se cuvine in discutia personala avuta cu Mircea nu cu mult timp in urma. Poate de vina a fost si faptul ca eu nu am fost explicit in partea cu privire la pozitia sa personala pe scena politica romaneasca. Sper, insa, ca acum lucrurile sunt clare.

Paradoxul ucrainean

septembrie 20, 2011

Fostul premier ucrainean, Iulia Timosenko, este arestata de o administratie considerata drept favorabila Rusiei, într-un proces in care este acuzata de faptul ca a favorizat … partea rusa, in contractul pentru importul de gaze. Iar Occidentul critica Ucraina pentru ca o judeca pe Timosenko pentru ca a favorizat … Rusia!?
Incurcate mai sunt căile Domnului, mai ales in politIca.