Archive for Decembrie 2009

Inapoi la sistemul fanariot?

Decembrie 29, 2009

Va mai aduceti aminte? In vremea fanariotilor (1714-1859), un pretendent la tronurile Tarilor Romanesti mergea la sultan sa obtina domnia. Ca sa il „scoata” din scaun pe ocupantul de la momentul respectiv, pretendentul trebuia sa faca doua lucruri: intai, sa ofere o suma de bani pesin mai mare decat oferise domnul si, apoi, sa promita ca va trimite la Inalta Poarta mai mult decat trimitea domnul de pe tron?!

De unde, insa, banii? Ei proveneau, de regula, de la bancherii venetieni si genovezi, care ii dadeau cu dobanzi corepunzatoare? Daca primea „firman”, pretendentul, insotit de noua „Curte” – cei care asteptau sa fie rasplatiti cu dregatorii grase in stat – descindea in capitala, eventual, insotit si de un mic grup de militari otomani, pentru confirmarea aprobarii Inaltei Porti. De regula, domnul fie fugise deja (urmand sa ia si el drumul Stambulului, incercand sa obtina tronul inapoi prin acelasi procedeu, insa plusand), fie, daca nu apucase, era strangulat prin vrun colt al palatului de calaul turc care, daca era cumva incoltit de garzi, striga „Mazil”, ceea ce le facea sa se retraga, lasand domnitorul la mana destinului, mai precis a calaului, care, cum aratam, il sugruma cu un snur de matase!?

Odata ajuns domn, pretendentul trebuia sa faca trei lucruri: primul, sa inapoieze venetienilor si genovezilor imprumutul facut, plus dobanzile aferente. Al doilea, trebuia sa organizeze exploatarea tarii, astfel incat sa trimita Inaltei Porti sumele mai mari promise. Si, in fine, sa isi chiverniseasca el insusi afacerile, pentru a se si imbogati pe deasupra. Caci, oare nu pentru asta s-a batut atata sa ajunga domn?

E superfluu sa mai spun ca orice asemanare cu viata reala este cu totul intamplatoare si neintentionata …

Despre „curajul” regasit al Curtii Constitutionale …

Decembrie 28, 2009

Citesc – si inteleg ratiunea publicarii exact acum – „curajoasa” motivatie a Curtii Constitutionale referitoare la asumarea raspunderii pe legea educatiei. Cu un curaj demn de o Curte Constitutionala din statele cu cele mai vechi state in democratie, Curtea noastra a … taiat in carne vie: a decretat ca asumarea raspunderii pe aceasta lege nu este oportuna, fiind nevoie de o dezbatere democratica, in cele doua camere ale Parlamentului! Am zis! Pohta ce-am pohtit!

Cat curaj, vor spune unii … Iata, Curtea a avut taria sa se opuna unei masuri preconizate de guvernul presedintelui, adica al celui despre care se spune ca nu ii poate rezista nimeni (atata dreptate are intotdeauna?!).

Numai ca, dupa umila mea parere, aceasta motivatie a deciziei privind neconstitutionalitatea asumarii raspunderii pe legea educatiei vine ca sa mai spele ceva din impresia proasta lasata de ultima decizie, capitala pentru tara, prin care Curtea a preferat sa se ocupe de cel mai nevinovat aspect al acuzatiilor de fraudare a ultimului tur de scrutin prezidential, si anume voturile nule, stiind perfect ca nu aici va gasi dovada cautata. Daca ar fi avut cu adevarat curaj si ar fi fost o adevarata Curte Constitutionala, deasupra politicii, ar fi declansat un adevarat proces de cautare a adevarului, nu l-ar fi mimat, cu cel mai mic cost, cum a facut-o! Iar acum,ca sa mai spele din impresie, vine cu motivatia de mai sus, pentru a-si demonstra asa-zisa „independenta”.

Cred, insa, ca pana si aceasta decizie a fost luata cu o umbra de teama in suflet, si anume aceea de a nu-l mahni pe stim noi cine, sperand ca acesta, in intelepciunea sa, va intelege „jocul” si nu se va mania ca este o decizie care il afecteaza pe premierul sau preferat … Cum care premier? Acela care, iata, intr-un an, a ajuns la al … patrulea guvern pe care il „conduce”, iertati-ma, am vrut sa spun il „conduce” cu delegatie …?!

Craciun la Racsa (Oas)

Decembrie 27, 2009

In seara de Ajun, pe la 4:30 dupa masa, incepe o scurta slujba la biserica din varful dealului. Nu dureaza mult, cam vreo jumatate de ora si participa, de regula, doar cei apropiati de treburile bisericii. Slujba se incheie „oficial” cu un colind, cantat de toti cei prezenti, dupa care se pleaca impreuna spre casa parohiala, la „corindat-ul” adevarat … Ajunsi acolo, oamenii sunt invitati de preoteasa in casa si „omeniti” cu „porcarii” si, desigur, palinca! Prilej pentru toata lumea de a canta colinde traditionale, din acelea de care nu auzi la Ethno, sau Taraf (mai nou, impanate cu discursurile politice ale nu stiu cui …)?!

Cei care nu reusesc – din cauza „oboselii” provocate de intensa activitate de „corindat” din noaptea care urmeaza – sa ajunga la biserica in prima zi de Craciun, o fac a doua zi, cum am facut si eu. Slujba a fost, si de data aceasta mai scurta ca deobicei si s-a incheiat cu sarutatul Evangheliei, timp in care preotul, un fost canter profesionist de muzica populara, a cantat singur vreo 15 colinde superbe … Era un spectacol care merita sa fie impartasit: mai intai barbatii, apoi femeile, trec in sir indian prin fata Evangheliei, sarutand-o, dupa care se indreapta spre iesire prin fata notabilitatilor – primarul, consilierii etc – intre care eram si eu, oferindu-le mana lor cu un gest ferm, pornit de sus, din dreptul capului, insotit de un zambet larg si nelipsita intrebare – „cum sunteti?”.

Recunosc, este si un bun prilej de a „trece in revista” credinciosii, mai ales „credincioasele”, dintre care cate una, mai bine aranjata, il face pe primar, Toma Betea – care nu mai este atat de mult la curent cu tinerii, mai ales cu cei plecati la munca in Anglia (peste 1000 de racseni sunt numai la Londra, cu care exista legatura saptamanala de autobuz din Racsa?!) – sa se aplece spre urechea viceprimarului, Teo Balaj, si sa intrebe discret: „da’ asta a cui ii?” … Cand se termina sirul, noi, cei cativa care am stat pana la capat, inclusiv preotul – un om de toata isprava, iubit si ascultat de toti racsenii – iesim in tinda bisericii, unde doi oameni de asteapta sa inchinam fiecare cate un pahar de palinca si sa mancam un darab de prescura … Prilej pentru cateva glume, amintiri si urari. Dupa care, fiecare merge in treaba lui, care pe unde, ori acasa, sa primeasca „corindatorii”, ori la „corindat”, la altii acasa …

Este ca-i fain?

Stabilitatea Armatei

Decembrie 25, 2009

Cu catva timp in urma, cineva mi-a inmanat lista ministrilor apararii ai Romaniei din 1859 pana in prezent. Am constat atunci ca eram al saselea, ca longevitate, fiind depasit doar de un singur ministru inainte de 1945 si de patru (din cei sase) din perioada comunista, ramanand cel mai „longeviv” ministru al apararii de dupa revolutie (iata, timp de douazeci de ani?!). Si asta nu pentru ca am avut mandate multiple, ci pentru ca, pur si simplu, am facut un mandat intreg, din 28 decembrie 2000 pana in 28 decembrie 2004!

Am realizat, atunci, ca Armata nu s-a bucurat de prea multa stabilitate in existenta ei de la Unirea Principatelor pana in prezent. Au fost numerosi ministri, unii stand doar si cateva luni la conducerea ei, ceea ce, in conditiile in care ea a reprezentat tot acest timp a doua institutie a statului, dupa Biserica, constituie, deci, o adevarat performanta.

Dar sa revenim la oile noastre. Imi aduc aminte ca, la instalarea recent schimbatului ministru al apararii, dl. Stanisoara, presedintele isi exprima speranta intr-un mandat intreg, ca sa poata fi realizate obiectivele ce stateau in fata organismului militar. Nu a trecut decat un an si, iata, acelasi presedinte participa la ceremonia schimbarii dlui Stanisoara cu dl. Oprea!

Daca ar fi sa ma iau exclusiv dupa faptul ca, fostul ministru, dl. Stanisoara si-a inceput cuvantarea de inchiere a mandatului „uitand” sa faca vreo referire la comandantul suprem al fortelor armate, aflat in sala, iar acesta i-a prins usor bratul, intr-un gest de consolare, la revenirea de la tribuna, aratandu-i astfel ca ii intelege amaraciunea, as concluziona ca „mana” presedintelui a fost fortata si ca partidul nu l-ar fi vrut pe dl. Oprea ministru …

Atunci, de ce? Sigur, cu totii am aflat ca dl. presedinte este un om care nu uita serviciile facute (vezi promovarea dlui Baconski la Externe, dupa episodul „Paris” de la turul doi al prezidentialelor …), iar dl. Oprea a fost alaturi de dansul in campanie, coaguland in jurul sau chiar un grup de „independenti” (transfugi de la alte partide), cu perspectiva de a relua proiectul „Oprea-Cozmanca”, esuat deocamdata, de a crea un „adevarat” partid de stanga in Romania (sunt curios cum ar putea fi acest lucru acceptabil unui presedinte convins „de dreapta”, dar se mai intampla, caci, nu-i asa, „viata bate filmul”).

Drept urmare, „feelingul” meu este ca, daca dl. Oprea – care, prin recenta numire, a fost nu numai rasplatit pentru sprijinul acordat in campanie, ci a primit si o platforma politica de mare vizibilitate – nu va reusi sa isi joace rolul care se asteapta de la el (cel mai aprobabil, acela de a crea un APR II), va fi schimbat fara nicio ezitare, iar inlocuitorul sau – posibil chiar dl. Stanisoara – va fi cu siguranta un agreat total de partidul dlui presedinte, lucrurile revenind la matca.

In regula, dar de ce trebuie sa fie Armata un cobai al experintelor politice?

PS. Si apropos de  explicatia celei de-a patra stea de general (in rezerva) acordata de dl. presedinte dlui Oprea, undeva, mai pe la inceputul toamnei: din cate imi aduc aminte, oficial, dl. Oprea nu a demisionat pentru ca ar fi refuzat numirea unor persoane incompetente, ci pentru ca a numit o persoana „prea competenta”, dl. chestor principal Virgil Ardeleanu, fara permisiunea partidului din care facea atunci parte, ceea ce a determinat retragerea sprijinului politic, demisia din functie, iar ulterior si din partid?! Sau poate ma insel eu?

Un nou inceput

Decembrie 25, 2009

Desi am fost, conform primului studiu in materie publicat la noi, primul politician roman care si-a creat un blog, „Europolis”, desi nu l-am semnat cu numele meu, ci cu pseudonomul „OSHANU”, undeva in vara lui 2006, iata ca sunt nevoit sa o iau din nou de la inceput.

Cauza o constituie cenzura aplicata de posesorii platformei de blog de la http://www.fabricadebani.ro, (recte un anumit domn Dumitru, din cate am reusit sa aflu), care nu mi-au mai permis sa postez nimic critic la adresa dlui presedinte de la inceputul lui noiembrie 2009!? Nici publicul nu a mai avut acces la blogul meu, din cate am aflat de la numerosii mei cititori, care m-au intrebat ce se intampla …

Motivatia „oficiala”, atunci cand am reusit, in fine, sa aflu o adresa de mail a posesorilor si sa intreb ce se intampla – cu doar doua, trei zile inainte de turul doi al prezidentialelor, in care sondajele il dadeau castigator pe Mircea Geoana (?!) – a fost ca existau probleme „tehnice” si ca lucrurile urmau sa se remedieze cat mai rapid posibil … Intr-adevar, s-au remediat, insa imediat dupa aflarea rezultatului final la prezidentiale, accesul mi s-a inchis iarasi, iar de data aceasta, mailul meu trimis la adresa posesorului, nu a mai primit raspuns. Era clar, castigase favoritul dlui Dumitru, cel caruia i-a facut „serviciul” de a ma bloca pe toata durata campaniei (daca nu o fi fost si asta parte a politicii in materie a echipei de campanie a dlui Basescu), si nu mai avea sa se teama de nimic (cum a facut-o cand sondajele il dadeau castigator sigur pe Mircea Geoana …).

Este interesant ca posesorii/posesorul platformei de blog mi-a(u) aplicat acelasi regim de cenzura si anul trecut, cand nu am reusit zile in sir sa postez nimic critic la adresa dlui Tariceanu (desi, favoritul de acum, dl. Basescu, era contra dlui Tariceanu pe atunci, daca imi aduc bine aminte …). Insemna ca posesorul/posesorii platformei aveau acces la ce intentionam sa scriu in timp real (o problema de reflectat) si decideau in consecinta (aspect la care dl. Dumitru nu a vrut deloc sa se refere in scurta noastra corespondenta de dinaintea turului doi al prezidentialelor de anul acesta, cand i-am ridicat-o concret). Iata, deci, ca nu numai politicienii schimba taberele precum camasile, dupa directia din care bate vantul, ci si „simplii” cetateni, ca posesorul/posesorii plarformei de blog de la http://www.fabricadebani.ro

Dovada ca nu sufer de „scenarita” este si faptul ca, revoltat de acest comportament, am decis sa iau cuvantul in plenul Parlamentului European si sa arat cum functioneaza la noi, in Romania „democratica”, libertatea de expresie, si cum se castiga alegerile bagandu-le pumnul in gura adversarilor. Sa fiu bine inteles, atata timp cat nu am dovezi ca acest comportament face parte din strategia de campanie a echipei dlui Basescu, eu nu am putut sa il/ii acuz decat pe posesorul/posesorii platformei respective. Sufient insa, se pare, pentru cei care mi-au luat un interviu suplimentar pe aceasta tema dupa interventia mea din plen.

Inchei multumind, totusi, celor care m-au ajutat in mod corect si cinstit sa imi realizez blogul la fabricadebani.ro in toti acesti ani, in primul rand Siminei Botar si lui Dragos Seuleanu, care sunt autorii morali ai blogului „comis”, si imi exprim speranta ca, accesand o platforma internationala, voi putea sa scriu ce vreau si cand vreau, adica sa imi realizez principala motivatie pentru care am acceptat sa ma apuc de „blogarit” in primul rand, in vara lui 2006!

IMPascu

Hello world!

Decembrie 23, 2009

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!