Archive for Februarie 2010

De ce a fost „urmarit” dl. Diaconescu: o ipoteza de lucru

Februarie 25, 2010

Cu totii ne aducem aminte ca, inainte de congres, circula zvonul ca cca. 20 de parlamentari de la PSD isi vor da demisia dupa, plecand spre alte zari. Unii l-am crezut, altii nu. Cert este ca, dupa congres, unii – nu (inca) douazeci – au plecat.

Sigur, intrucat sunt oameni „onorabili” aveau nevoie de un alibi, ca doar nu iti iei, asa, lumea in cap si pleci, nu? Oamenii astia aveau nevoie de o scuza. Cea mai buna „scuza” trebuia sa fie furnizata de insusi Mircea Geoana: daca castiga, „fugarii” aruncau totul in carca sa, declarand ca nu mai exista speranta in partid cu reconfirmarea dlui Geoana la conducere, ca nu se mai regasesc, ca proiectele lor nu mai coincid cu cele ale partidului etc, etc.

Numai ca acest scenariu nu a „iesit”: in loc de Mircea Geoana, presedintia partidului a fost preluata, in urma votului, de dl. Victor Ponta! Deranj mare: ce mai pot spune, in aceste conditii, „oamenii de onoare”, care vroiau sa si plece, dar sa isi mentina nepatata si „reputatia”? Unii, cum au fost dnii Serban Mihailescu si Culita Tarata nu au spus pur si simplu nimic, mizand pe faptul ca nimeni nici nu le va cere socoteala … Ceea ce s-a si intamplat. Ei sunt acum  bine mersi „dincolo”, fara tam, tam, razandu-si, probabil, in barba de cei care trebuie sa treaca „apa” dupa ei …

Cu dl. Diaconescu, insa, lucrurile stateau altfel: pentru domnia sa, vizat pentru o pozitie importanta in noua constructie politica, conform spuselor dlui Gabriel Oprea, liderul independentilor unde a mers, trebuia organizat ceva mai acatarii. El era cu un cap peste ceilalti „fugari”, in plus cocheta cu candidatura la presedintia partidului, era pe „listele” tuturor, ba inca isi facuse el insusi o lista – e drept, fara sa ii si consulte pe cei inclusi, ceea ce i-a cam sifonat un pic blazonul, dar, ma rog, la iuteala de mana si nabagare de seama, nu s-a observat prea tare …

In conditiile in care, pe parcursul congresului, sansele de reusita ale lui Mircea Geoana incepeau sa se diminueze, ceea ce presupunea, cel putin teoretic, o crestere inclusiv a sanselor dlui Diaconescu insusi, se impunea, ipotetic vorbind, organizarea unei operatiuni de „extragere” a sa, mai intai din joc, apoi si din partid.

Drept urmare, dl. Diaconescu vine din nou la microfon si declara ca se retrage, cedandu-i voturile sale dlui Geoana, ramanand sa i se furnizeze o motivatie pentru al doilea pas, respectiv parasirea partidului (lucru mai dificil, cum spuneam, din moment ce dl. Ponta, si nu dl. Geoana se contura drept castigator?!).

Ca atare, se trece la etapa a doua a planului de „extragere onorabila” a dlui Diaconescu (in termeni de specialitate se cheama, daca nu ma insel, „exfiltrare”): dosarul de urmarire inmanat unui om credibil, dna Jucan, dosar care intra in joc la cateva ore dupa renuntarea la candidatura.

Daca am accepta aceasta „ipoteza de lucru”, atunci ne-am explica de ce nimeni, cu atat mai putin dl. Diaconescu insusi, nu a dat amanunte despre acest episod, in afara de baiguielile, din care nu se intelege nimic, ale „urmaritului”. Ca sa fie credibile, lucrurile trebuie lasate la nivelul acesta, pentru a putea fi indreptate in orice directie, in functie de evolutia ulterioara a situatiei …

Personal, regret ca nu mi-a cazut fisa mai repede, caci atunci, in loc sa ii reprosez indecizia in emisiunea tv. de duminica seara, i-as fi laudat „clarviziunea politica” si „hotararea”, lipsindu-l astfel de un alibi suplimentar pentru motivarea plecarii din partid si inscrierea in alta tabara politica. Ce sa-i faci, omul cat traieste, invata! Succes dle Diaconescu, caci, daca s-a considerat ca meriti atata efort pentru a ti se fabrica o motivatie – chiar si artificiala – parasirii PSD-ului, inseamna ca reprezinti ceva pentru tabara adversa. Mai ramane sa vedem, insa, ce, desi si aici am o vaga senzatie ca nu este prea greu de ghicit …

Anunțuri

Regrete pentru gestul dlui Diaconescu

Februarie 24, 2010

Aici, la Bruxelles, am fost sunat de cineva de la Bucuresti, care mi-a comunicat decizia – as spune neasteptata pentru marea masa a cetatenilor, insa, probabil, nu si pentru cunoscatori – de a parasi PSD si de a se inscrie in grupul independentilor.

Personal regret acest fapt. Este o pierdere. Ma bucur, insa, ca, cel putin oficial, nu eu sunt cauza plecarii domniei sale (mai bine spus, motivatia oficiala, caci adevarata cauza rezida, probabil, in alta parte). Mi-ar fi parut rau, daca eu as fi fost facut responsabil de gestul domniei sale.

Intrebarea mea este: ce s-ar fi intamplat cu partidul, daca dl. Diaconescu ar fi fost, totusi, ales la congres sa conduca PSD-ul? Cum nu vreau sa dau eu raspunsul in locul cititorilor, ii las pe acestia sa judece singuri …

Scrisoare deschisa dlui Cristian Diaconescu

Februarie 22, 2010

Domnule Diaconescu,

Aflu ca m-ati provocat la o confruntare deschisa in fata partidului, cu rezultatul ca cel care pierde, sa plece din partid?! Aceasta drept reactie la cele declarate de mine la o emisiune televizata duminica, 21 februarie 2010, in care, raspunzand unei intrebari, mi-am exprimat opinia privind prestatia dvs. politica la recent incheiatul Congres. Mai mult, inteleg ca dvs. ati dat si verdictul asupra motivatiei pe care as fi avut-o sa ma pronunt critic la adresa prestatiei dvs., afirmand ca as avea ceva personal cu dvs.

Dle Diaconescu, tot ce am criticat eu a fost nehotararea dvs. – de acum proverbiala – in privinta angajarii intr-o actiune politica. Asa s-a intamplat cand a fost vorba de candidatura la primaria capitalei, de vizita anulata si apoi reconfirmata in Olanda, de candidatura la sefia partidului, sau de decizia de a renunta la ultima candidatura, in favoarea dlui. Geoana. Lucrurile acestea nu sunt inventate de mine, din ranchiuna personala, cum vreti dvoastra sa lasati sa se inteleaga, ele sunt o realitate cunoscuta de toata lumea! Tot ce am facut eu a fost sa le enumar, nu sa le inventez.

In ce priveste viitorul dvs., mi-am exprimat parerea ca depinde de decizia dvs: puteti ramane in politica, ori puteti sa va canalizati pe profesiune, desi opinia generala din timpul Congresului era ca, politic, odata cu ultima abdicare, cariera dvs. ar fi incheiata, lucru pe care eu l-am trecut sub tacere, tocmai din dorinta de a va menaja.

In ce priveste asa-zisa ranchiuna personala pe care v-as purta-o pentru nu stiu ce actiune pentru care nu am fost nominalizat, v-as fi recunoscator daca ati fi mai explicit, cu atat mai mult cu cat erati in centrul evenimentelor. Normal ar fi fost ca, odata ce v-ati referit la o atare situatie, s-o lamuriti, explicand lucrurile pana la capat …

In atari conditii, consider provocarea dvs. de a ne „duela” in fata partidului drept o copilarie, pe care nici nu merita sa o comentez. Ea ar merita sa fie cat de cat retinuta, doar – eventual – ca o posibila dovada a unui „curaj” regasit, care v-a lipsit in momentele politice importante, pe care le-am amintit. Daca ar fi asa, m-as bucura sa va fi putut ajuta sa o faceti.

In rest, in PSD este destul loc pentru amandoi, eu fiind ultimul om interesat in plecarea dvs. Mai mult, mi-as dori sa va angajati in sfarsit intr-o confruntare cu adevarat politica si s-o si castigati. De pilda, pentru sefia organizatiei municipale Bucuresti … Ce spuneti? Abia pe urma, eventual, s-ar putea sa iau in serios si provocarea pe care mi-ati adresat-o in raspunsul dvs.

Toate cele bune si … succes!

Ioan Mircea Pascu

PS. Vreau sa va asigur ca, indiferent de acest incident, continui sa va stau la dispozitie, tot asa cum am procedat si atunci cand, in calitate de ministru de externe, ati venit la Bruxelles in primavara trecuta, in timpul evenimentelor violente din Moldova, cand singurul loc unde ati fost primit a fost Parlamentul European si Comisia pentru Afaceri Externe.

Prioritatea PSD

Februarie 21, 2010

Sigur, cu o noua conducere, reorganizarea partidului devine inevitabila. Insa cred ca, din punct de vedere politic, principalul test pe care il vom avea de trecut in perioada urmatoare, in afara de alcatuirea si sudarea noii echipe de conducere, este presiunea crescanda asupra pozitiei lui Mircea Geoana de presedinte al Senatului!

Este clar ca PDL-ul va dori sa exploateze actuala schimbare din functie a lui Mircea Geoana, pentru a forta inlaturarea sa din functie, asa cum s-a procedat si cu Adrian Nastase in 2006. Aceasta pentru ca orice vacanta a postului de presedinte va fi acoperita, conform Constitutiei, de presedintele Senatului, adica principalul competitor al dlui Basescu la recentele alegeri. Ori, cum calea valorificarii referendumului privind eliminarea Senaului este mai indelungata (desi nu va ocolita – vezi campania dnei Roberta Anastase in aceasta directie), singura modalitate de a evita o asemenea posibilitate este de a forta inlocuirea lui Mircea Geoana cu o persoana de la PDL sau agreata de PDL.

Deci, in opinia mea, cuvantul de ordine in perioada imediat urmatoare va fi apararea pozitiei detinute de Mircea Geoana.

Fineturi

Februarie 20, 2010

Cred ca Adrian Nastase regreta in sufletul sau ca si-a anuntat retragerea din joc atat de devreme. Sigur, gestul sau are greutatea sa in tot ce s-a intamplat in bine dupa aceea: renuntarea la listele inchise, candidaturi individuale etc. Odata insa gestul facut, locul sau a fost luat de Victor Ponta, care si-a si motivat decizia de intrare in joc prin retragerea lui Adrian Nastase. Mai tarziu, cand sansele lui Victor Ponta au inceput sa creasca, Adrian Nastase a testat apele, anuntand ca si-ar putea reconsidera candidatura, insa zarurile fusesera aruncate, caci Victor Ponta a anuntat indirect ca nu-si va retrage candidatura. Asa ca lui Adrian Nastase i-a ramas ca singura optiune sa isi mentina decizia initiala si sa-i acorde sprijinul sau lui Victor Ponta.

Dl. Iliescu, in schimb, si-a anunta intentia de a se retrage din toate functiile, precizand ca anuntul oficial va fi facut la Congres. Ceea ce insemna ca gestul domniei sale se dorea o presiune pana la Congres – care, alaturi de actiunea lui Adrian Nastase,  a avut, cum aratam, efectul scontat – putand fi anulat, in cazul in care alegerile vor da castig de cauza unei alte conduceri. Sa vedem ce se va intampla pana la urma …

Intotdeauna am fost de parere ca cel mai important lucru in politica este „timingul”, momenul in care iei decizia sa actionezi, iar, in subsidiar, sa nu arzi toate puntile dupa tine …

O sugestie pentru „prietenii” de la finante si cateva reflectii amare

Februarie 14, 2010

Intrucat incasarile din taxe nu sunt indestulatoare pentru un buget care, din nepriceperea guvernantilor, nu se alimenteaza din nimic altceva, iar cum cei taxati nu au unde sa fuga sa se ascunda, propun ca onor guvernul Boc sa dea o Ordonanta de Urgenta prin care sa oblige lumea sa … umble in maini, astfel incat sa le cada toti banii din buzunare! Pe urmele lor vor veni echipe de la administratiile financiare, care sa stranga tot ce cade din buzunarele cetatenilor. In Ordonanta se vor trece precis orele si strazile cand oamenii vor trebui sa iasa pe strada in maini, astfel incat echipele de la finante sa fie in pozitie, pregatite!

Sunt convins ca aportul la buget va creste, iar dl. Boc va putea iesi din nou la OTV sau/si B1 (televiziunile prezidentiale), pentru a explica modul in care aportul suplimentar la buget s-a inregistrat exclusiv datorita masurilor anti-criza luate de guvernul sau si faptului ca economia incepe sa-si revina tocmai ca urmare a masurilor respective! Ar fi inca un succes remarcabil pe drumul spre … infrangerea finala!

Dincolo de gluma amara, realitatea este ca diminuarea pensiilor pentru care se bate cu atata inversunare guvernul Boc reprezinta un mare pacat (maghiarii sunt preocupati exclusiv de valorificarea pozitiei lor, de care PDL-ul nu se poate dispensa, pentru realizarea tuturor obiectivelor – discriminare „pozitiva” in scoli, statut „special” pentru minoritarii maghiari s.a.- pe care nu au resusit sa le realizeze in cei douazeci de ani de la revolutie). Ma gandesc la faptul ca pensionarii, sau cei care sunt in preajma pensiei, au muncit o viata intreaga si si-au facut si ei socotelile lor, ca sa vada cum sunt ele spulberate de aviditatea unui guvern obligat sa le ia banii numai pentru ca este incapabil sa faca altceva in situatia prezenta de criza, pentru atenuarea careia nu au miscat un deget! Iar disperarea  pensionarilor este si mai mare cu cat nici nu mai au cum sa indrepte lucrurile, intrucat nimeni nu-i mai angajeaza la varsta asta!

Dl Boc et comp nu se gandesc la pensie; pentru ei pensia este un cencept abstract, ceva care, atunci cand o sa vina, peste mult timp de acum incolo, nu o sa arate ca acum, cand o taie ei din greu, ci indestulator, pe masura modului „magistral” cum au condus tara cand s-au aflat la guvernare, nu?

Iar in timpul asta, cand nemultumirea oamenilor creste pe zi ce trece, cand, in disperarea lor se uita in dreapta si in stanga dupa un ajutor, PSD-ul se preocupa bine mersi de luptele si rafuielile interne, nedand doi bani pe grijile oamenilor. Ca vorba aceea, este doar partid de … centru stanga, lucru pe care il stie toata lumea si, ca atare, nu mai trebuie sa il si onoreze! Pacat, mare pacat, nu numai pentru ca oamenii raman fara sprijin, dar si pentru partid care, dupa ce isi va fi taiat venele pe mocheta de pe culoarele Parlamentului, va dori sa fie instantaneu laudat si apreciat de oameni, ca doar visam la procente de peste 40% la urmatoarele alegeri, nu? Nu conteaza ca nu vom sti sa raspundem la intrebarea unde am fost cand oamenii aveau nevoie de noi …

De ce nu sunt la Consiliul National al PSD

Februarie 4, 2010

Pentru a evita orice intepretare neadevarata referitoare la acest subiect, aduc la cunostinta faptul ca am fost invitat, am primit materialele, dar am anuntat ca nu voi putea fi acolo. Cauza a reprezentat-o faptul ca a trebuit sa conduc lucrarile Comisiei de Afaceri Externe, care discuta, printre altele, doua rapoarte importante privind politica externa si de securitate comuna a UE. Sper sa fi fost bine inteles. Voi fi insa la Congres.

Japonia …

Februarie 2, 2010

Legatura mea cu Japonia dateaza din noiembrie 1990, cand am facut parte din delegatia oficiala romana la ceremonia incoronarii imparatului Japoniei. Ulterior, am facut un stagiu de cca. 7 luni, ca bursier al Fundatiei Japonia, la Sapporo si Tokio, prilej cu care am scris doua lucrari la cererea gazdelor mele. Ulterior, am vizitat frecvent Japonia, unde mi-am facut prieteni importanti si statornici, ultima oara fiind saptamana trecuta. Cu acest prilej am fost invitat sa conferentiez la Forumul Japonez de Relatii Internationale, unul din cele doua institute la care am fost in 1992-1993, pe tema UE dupa Lisabona, precum si la Universitatea Shizuoka, pe tema reformarii sistemului international. In plus, am participat la cea de-a treia editie a dialogului Japonia – Marea Neagra, in calitate de referent la ultima sectiune, cea privitoare la interesul japonez in zona Marii Negre.

De fiecare data – ultima oara inainte de saptamana trecuta, in 2007, ca membru al Delegatiei Parlamentare a UE pentru relatiile cu Japonia din care fac si in prezent parte – am considerat vizita in Japonia drept o adevarat baie de civilitate si politete, care nu poate decat sa-ti bucure sufletul, dar sa te si intristeze, vazand diferenta care ne separa, nu numai pe noi romanii, dar chiar pe noi europenii de ei … Tocmai de aceea ma bucur ca, de data aceasta, am putut sa o iau cu mine si pe Teodora, fiica mea cea mica, drept cadou pentru implinirea varstei de 16 ani. Imi face mare placere sa constat ca si ea, ca si mine si Veronica, fiica mea mijlocie, care a avut numeroase contracte de modelling in Japonia, s-a indragostit pur si simplu de aceasta tara minunata.

Sunt nenumarate lucruri care merita sa fie mentionate, de la aspectul strazii, curat si viu colorat, atat ziua, cat si noaptea, la modul in care arata astazi Tokio, un oras cu multi zgarie-nori, in ciuda seismicitatii ridicate ?!

file:///Users/ioanpascu/Desktop/Foto%20Japonia/Tokio%20din%20Roppongi%20Hills

file:///Users/ioanpascu/Desktop/Foto%20Japonia/Teodora%20la%20Shibuia

Tokio este conurbatie strabatura de o retea de bulevarde largi, care sunt dublate sau chiar trriplate prin sosele suspendate, astfel incat camioanele si aubobuzele trec prin dreptul ferestrelor de la etajul cinci sau sase al cladirilor …

Metroul – care, datorita indicatoarelor in japoneza si complexitatii sale generale – sperie la prima vedere, este usor de folosit, odata ce ii prinzi „spilul”, cum se spune. Fiecare linie este notata cu prima initiala (de pilda, G, pentru linia Ginza), urmata de numarul statiei, astfel incat, dat fiind ca, sub caracterele japoneze, indicatiile sunt date si in engleza, iar fiecare sens de mers este bine marcat prin numarul crescator sau descrescator al statiilor, te descurci relativ usor. Pana si automatele de cumparat bilete au o icoana indicand limba engleza, ceea ce iti permite sa faci alegerea convcenabila, dupa atingerea ei.

Lumea se comporta foarte civilizat, oamenii asteapta in dreapta sau stanga usii, permitand calatorilor sa coboare mai intai. In interior, majoritate fie citesc, fie … motaie, pe considerentul ca fiecare moment ca acesta trebuie folosit pentru recuperarea energiilor?! Unele statii, mai moderne, au un zid protector intre peron si linie, care are usi in dreptul carora se deschid cu mare precizie usile vagoanelor. Nici un milimetru mai sus sau mai jos.

file:///Users/ioanpascu/Desktop/Foto%20Japonia/intrare%20in%20trenul%20de%20metrou

file:///Users/ioanpascu/Desktop/Foto%20Japonia/statie%20de%20metrou

La fel si cu Shinkansenul, trenul de mare viteza – intre 200 si 300 de km pe ora – care se opreste exact in dreptul semnelor de pe peron, cu oamenii aliniati unul in spatele altuia, in functie de momentul sosirii …

Cea mai impresionanta insa este politetea oamenilor, care zambesc si cauta sa raspunda tuturor intrebarilor pe care le-ai putea pune. Multi nu stiu engleza, insa chiar si asa, de pilda cand platesti la un magazin, iti primesc banii pe o tavita si iti spun in japoneza cat a costat, cat ai dat si cat trebuie sa primesti restul, pe aceeasi tavita …

In aceste conditii, nu e de mirare ca revenirea in Europa, care, arogant, se crede  mai „civilizata”, iti produce o usoara strangere de inima …

PS. Am inclus linkuri pentru cateva fotografii, insa nu sunt convins ca vor putea fi deschise. oricum, am incercat …

Ce cred despre situatia actuala din PSD

Februarie 1, 2010

Doua sunt ratiunile pentru care m-am decis sa „rup tacerea” daca se poate spune asa. Prima este generala: in politica, daca nu participi, nu existi; a doua este concreta: multa lume vrea sa parasesc expectativa si sa ma implic.

Intr-un articol publicat in Q Magazin imediat dupa pierderea prezidentialelor, spuneam ca scenariul care mi se parea cel mai probabil in conditiile actuale era cel din 1997, si nu cel din 2005. Asta pentru ca evaluam – si o fac si acum – ca exista pericolul ruperii partidului, cum s-a intamplat in 1997, si cum nu s-a intamplat in 2005 (printre altele, pentru ca „nemultumitii” din 2005 erau cu mult mai atasati PSD, decat cei din 1997, care, dupa ce nu reuseau sa puna mana pe conducerea partidului, provocau ruputura, infiintand alta formatiune politica). Singura asemanare este ca, daca implicarea fortelor externe partidului a fost clara in 1997, nici acum nu putem face abstractie de ea (vezi, de pilda, legaturile cu Cotrocenii, fie de grup, fie personale, ale unora dintre „competitori”).

Adrian Nastase apecia ca PSD-ul actual este sub PSD-ul de atunci, ca a ajuns un „partid de mana a doua”. Sigur, astazi nu mai suntem in situatia de a face guvernul singuri, cum l-am facut in 2000, ceea ce inseamna ca suntem sub performanta de atunci, insa nici alte partide nu pot sa o faca, nici macar PDL-ul, cu care ne comparam, care este la guvernare sprijinindu-se pe o majoritate „carpita”?!

Pur si simplu, in Romania de astazi, guvernarea este – si va mai fi pentru catva timp – o chestiune de alianta, nu de asumare singulara, ceea ce reprezinta un alt standard la care trebuie sa ne raportam, comparativ cu 2000. (Din pacate, noi romanii de astazi, ca si cei din perioada interbelica, care au institutionalizat guvernarea singulara, nu reusim sa stapanim arta guvernarii in coalitie, iar lucrul acesta costa tara).

Diferenta dintre PSD-ul din perioada 1996-2000 si cel de dupa 2005 consta in tipul de conducere: atunci era o conducere cu adevarat colectiva, in care marile decizii erau „rumegate” intre toti cei care reprezentau conducerea aleasa, ceea ce, printre altele, reducea riscul greselilor. In plus, pozitiile pe care le adoptam erau de aceea stabile, nu schimbate rapid cu 180 de grade, sub imperiul „modei politice”, ceea ce produce confuzie atat la nivelul electoratului, cat si la cel al propriilor cadre. Aceasta tocmai pentru ca, pe de o parte, erau, cum aratam, fructul unui efort cu adevarat colectiv, iar, pe de alta parte, nu se aplecau dupa cum batea vantul (PDSR/PSD era criticat, de pilda, pentru faptul ca nu facea promisiuni, nu pentru ca le facea nerealiste si pe banda rulanta).

Care este cauza ca PSD-ul de astazi nu mai seamana cu cel de atunci (lasand, sigur, la o parte, faptul ca opereaza intr-un mediu politic diferit)? Dincolo de stilul de conducere al celor din fruntea partidului, cred ca este vorba de inlocuirea autoritatii centrale, existente atunci, cu un numar – mai mare sau mai mic, depinzand de conjunctura – de „centre de putere”. Atunci partidul era bine structurat, cu o conducere care se bucura de autoritate necontestata, functionand ca un organism unitar, inchegat, acum discutam despre un „echilibru de putere” intre cateva „centre”, fiecare cu autoritatea sa, pe care conducerea incearca sa le tina in balanta. Ori, in aceste conditii, actul de conducere nu mai are cum sa fie colectiv, caci discutam de decizii luate in urma confruntarii/intelegerii dintre centrele de putere.

Originea fragmentarii (unii ii spun „baronizare”) se afla in ceea ce s-a intamplat dupa 2000, cand partidul si-a asumat atat guvernul, cat si presedintia. Inevitabil, conducerea partidului nu a mai putut fi rupta de activitatea de guvernare – de unde si acuza adusa PSD-ului de „partid-stat” – ea devenind mai pronuntat autoritara. Astfel incat, dupa pierderea alegerilor din 2004, nemultumirea si frustrarea liderilor de organizatii nu a mai putut fi stapanita, putand fi astfel explotata de noua conducere. Asa s-a facut primul mare pas spre existenta mai multor „centre de putere”, intre care conducerea trebuia sa mentina un echlibru, daca vroia sa ramana in continuare acolo unde era.

Al doilea mare pas a fost sprijinul pe care PSD-ul l-a acordat instantaneu ideii de vot uninominal si de alegere printr-un singur tur de scrutin a presedintilor de consilii judetene. Prin aceasta, forta „centrelor de putere” din interiorul partidului s-a consolidat si mai mult, disciplina interna s-a diluat, iar conducerea a devenit si mai mult prizoniera mentinerii „echilibrului de putere” dintre ele (asa se si explica, de pilda, abandonarea „grupului de la Cluj”, intrat in conflict cu celelalte „centre de putere”).

In aceste conditii – accentuate prin pierderea alegerilor prezidentiale – contestarea actualei conduceri era inevitabila. Numai ca, cel putin pana acum, discutam nu in termenii unei viziuni de re-integrare a puterii in interiorul partidului, ci, din pacate, de o confruntare intre centrele de putere existente si altele care vor sa castige/recastige ele suprematia, prin indepartarea actualei conduceri, pe considerentul penalizarii pentru greselile din campanie, raspunzatoare de esecul electoral.

Sigur, realizez ca voi fi acuzat de prea multa „teorie” in analiza de mai sus; in plus, unii imi vor reprosa ca nu dau nume (desi analiza este destul de stravezie, iar criticile se aflam mai ales in ceea ce nu am spus, decat in ce am spus). Personal, insa, sunt convins ca, daca vrem sa vindecam, trebuie sa identificam mai intai boala, ori, pentru mine cel putin, aceasta consta in actuala fragmentare a puterii din interiorul partidului. Toata lumea, si electoratul, dar si reponsabilii locali doresc unitate, coerenta si autoritate adevarata in partid, iar „competitorii” trebuie sa stie cum sa le raspunda. Daca vom merge in continuare pe principiul „scoala-te tu, ca sa ma asez eu”, fara sa ne gandim la refacerea interna a partidului, nu am facut nimic, cel mult, vom mai amana putin – pana trece euforia instalarii unei noi conduceri – momentul iesirii PSD din arena …

In ce ma priveste, eu nu doresc acest lucru si sper ca, impreuna cu altii, sa il pot evita.