Archive for Martie 2011

Europenii sunt de pe Marte si americanii de pe Venus?

Martie 29, 2011

Redau mai jos contribuția mea la solicitarea Consiliului Atlantic al SUA privind situația din Libia in forma unitara. (Poate fi găsită impartita la urmatoarele link-uri:
http://www.acus.org/
http://www.acus.org/new_atlanticist/nato-libya-roundtable-command-and-control
http://www.acus.org/new_atlanticist/nato-libya-roundtable-more-martial-europe
http://www.acus.org/new_atlanticist/nato-libya-roundtable-endgame)

„Europeans are from Mars and the Americans from Venus?

Ioan Mircea Pascu

Libya indicates that, if all politics is local, all politics is internal, too, particularly in times of world crisis. If Bosnia in 1995, Kosovo in 1999 and Afghanistan in 2002-2003 were NATO actions based on a commonality of purpose, Libya, on the contrary, is based, paradoxically, on a variety of national interests not fully convergent.

Consequently, from its legal foundation – the UNSC Resolution 1973 – to its actual implementation (who strikes what) it bears the sign of vagueness, so as to allow the coalition members to move freely in meeting those particular national interests.

Therefore, the recent decision of NATO to assume command of the operation is welcome, because it would (expectedly) bring more cohesion on the ground.

The truth is that, for a variety of reasons, some coalition members were more interested than the others to see the military operation started.

That is the main reason why its final aim is not clear: it could either be to deny Qaddafi the capacity to harm his own people – as exclusively permitted by the UNSC Resolution – (which would practically stop the current waive of revolt – and its unpredictable consequences – in Northern Africa and beyond), or it could be to oust him – as indicated by both the European and US leaders – (and thus give a jolt to the same waive, in spite of all those unpredictable consequences)._

As for the Euro-Atlantic institutions, the European Council of 11 March 2011 has managed to only illustrate once again the distance between the EU vigorous rhetoric and its internal indecision when it comes to action, thus seriously questioning “en passant” the ECSD policy, too.

The apparently too high bar set through the three conditions for an intervention has been unexpectedly lowered when the people of Cairo pressured the Arab League to convey to the UN its accord for the imposition of a “No-Fly Zone”.

Apparently, that determined the US to abandon their initial reluctance and allow for a military intervention. Given their “full plate” internationally, difficult internal problems and desire to distance from the legacy of the previous Administration, the attitude of the US is understandable, even if the expectations for leadership in the Alliance, high too, were not fulfilled completely. (I wonder if a re-visitation of the US position on the Anglo-French 1956 intervention in Egypt might not, possibly, offer us additional clues).

NATO, whose internal difficulties in achieving consensus have been exposed, too, in the end, managed to get an agreement and thus achieve the minimum degree of unity to permit the execution of its command role.

However, that might prove a more difficult and delicate task than in other cases, given the variety of interests on which the current Libyan operation is based. The need for political harmonization will, therefore, be paramount in achieving the necessary agreement for commanding it.

As for the Central Europe’s “silence”, I think that it might be possibly motivated by a number of factors:
Libya is a subject of interest to a limited number of western allies, not to the entire Alliance as such;
The US are holding back; (it would be sadly ironical if the US, willing to provide leadership even when not all wanted it only a decade ago, would be reluctant to do so now, when many would feel the need for it)
Libya is a contested issue; and
Central Europe’s current internal problems leave little space for other than political support to prevent bringing the Alliance to a halt.

However, I do not think that Central Europe has lost its profound interest in NATO remaining a strong alliance providing for their collective defense. Therefore, I am sure that, if the current Libyan operation might affect negatively that interest, Central European allies will speak up.”

Atenție cu pianul pe scari!

Martie 24, 2011

Britanicii anunța ca aviatia libiana nu mai exista, anuntand astfel indirect ca ratiunea impunerii zonei de interdictie aeriana a … dispărut!? Sa vedem cum va fi motivată continuarea aplicarii acesteia acum, pentru a respecta termenii rezolutiei 1973. Cred ca va fi acuzat Gaddafi ca nu respecta ce i s-a cerut in aceeași rezolutie …

De ce nu poate Revista 22 sa fie consecventa pana la capat?

Martie 18, 2011

Cititorii stiu din postarile mele anterioare controversa iscata legat de o deplasare a mea in URSS, in februarie 1991, cu un mesaj oficial din partea dlui presedinte Iliescu pentru dl. Gorbaciov legat de livrarile de gaze catre Romania.

De asemenea, cititorii isi amintesc ca, dupa doua saptamani, onorata revista nu a catadicsit sa publice dreptul meu la replica, postat in paralel si pe acest blog. A trebuit sa fac apel la doua persoane onorabile din cercul Revistei 22 pentru a obtine, in sfarsit, o promisiune din partea dnei Rodica Palade de a publica in numarul urmator – adica cel de saptamana aceasta – dreptul meu la replica. Numai ca, in mesajul respectiv, dna Palade ma atentiona ca vor interveni pe textul meu, pentru a-l face „corespunzator”, chipurile, unui drept la replica (ca si cum eu nu as sti ce este acesta si as fi avut nevoie de indrumare). Intuind ca intentia revistei era de a trunchia raspunsul meu, am discutat din nou cu una din cele doua persoane la care apelasem anterior, aratand ca nu intelegeam de ce revista trebuia sa ma cenzureze pe mine, in timp ce nu facuse acelasi lucru si cu articolul in care eram atacat. Cu alte cuvinte, dl. Papacostea avea dreptul sa se proununte nestingherit cand ma ataca, in timp ce eu trebuia sa suport cenzura revistei cand ma aparam!?

Probabil ca persoana cu care am discutat a adus la cunostinta dnei Palade aceasta inechitate, pentru ca, in Revista 22 de saptamana aceasta (15-21 martie 2011), nu numai ca textul meu a fost scurtat, dar li s-a dat dreptul domnilor Papacostea si Gheorghiu, sa aiba cate un drept de replica la … dreptul meu la replica!?

Asa ca exista patru articole impotriva mea, fata de un singur drept la replica, si acela trunchiat!?

Dati-mi voie sa ma intreb atunci, de ce nu se poate abtine Revista 22 (mai bine spus, dna Palade si cei care o realizeaza) sa nu respecte echitatea? Singurul raspuns la care ma pot gandi este incompatibilitatea viscerala care exista intre ei si mine. Pacat, as fi fost fericit sa o demonstreze si fata de actuala putere, acum, cand aceasta ne-a adus pe toti unde ne-a adus, mai ales dupa atitudinea servila adoptata la inceputurile guvernarii portocalii (va mai aduceti aminte cum se imbulzeau intelectualii, unii cu pretentii, sa isi ofere serviciile noii puteri in 2005?).

Inainte de a reda pasajele cenzurate – care sunt importante tocmai pentru ca fac referire la surse care pot aduce si mai multa lumina asupra evenimentului „incriminat”, pe care ata dl. Papacostea, cat si dl. Gheorghiu (in calitate de istorici cu pretentii) ar fi trebuit sa le fi consultat inainte de a trage concluziile pe care le-au tras – as spune ca singura „aparare” a celor doi este faptul ca am admis ca intalnirea cu consilierul Zagladin a avut loc, dupa ce in 2004 spusesem ca nu a avut loc, deoarece circumstantele ei erau complet diferite. In rest, niciun raspuns la intrebarile mele, care ilustrau lipsa de logica a demersului dlui Papacostea!?

Dar domnilor Papacostea si Gheorghiu, daca eu nu as fi fost corect si as fi mentionat in continuare ca intalnirea nu a avut loc, caci ea nu a avut loc in circumstantele prezentate in 2004, cum mai puteati beneficia dvs. de un drept la replica la un drept la replica, pe care vi l-a acordat cu atata generozitate Revita 22? Caci nu aveam nicio obligatie s-o fac, mai ales ca am postat singurul comentariu la adresa articolului respectiv, desi el fusese publicat cu trei luni inainte (dovada a interesului starnit …). Deci, pentru dnii Papacostea si Gheorghiu, a fi corect si cinstit este un pacat capital! Si fac clar acest lucru, casi cum ei, si nu eu, au adus situatia la cunostinta opiniei publice. Fiti onesti macar odata, domnilor Papacostea si Gheorghiu!

Iar Revista 22 ar trebui sa fie recunoscatoare pentru polemica starnita, intr-un moment cand, ca toata presa scrisa din Romania, lancezea …

In incheiere, iata pasajele cenzurate de Revista 22:

„In acest sens, ii recomand dlui Papacostea sa citeasca, daca nu a facut-o pana acum, cartea mea “Jurnal de ‘Front: 1990-1992’”, aparuta la RAO in 2010, unde descriu in amanunt aceasta decizie si includ si Memorandumul facut dupa vizita mea in Marea Britanie pentru conducerea statului. Poate vedea astfel care erau cu adevarat coordonatele actiunii statului roman in acea perioada, cand domnia sa ne acuza de “pro-sovietism” …)

Sigur, domnia sa ori nu a citit – ceea ce este inacceptabil pentru pretentiile sale profesionale – ori a citit, dar prefera sa tina sub tacere – ceea ce este inacceptabil din punct de vedere deontologic – relatarile mele publice – vezi “Batalia pentru NATO. Raport Personal”, Editura Proiect, 2007 – privind exact acest episod al neratificarii tratatului respectiv. Ar putea afla/recunoaste astfel ca neratificarea a fost o decizie politica luata de conducerea Romaniei in vara anului 1991, care a si fost comunicata prin mine ambasadei sovietice de la Bucuresti, in urma mandatului expres primit in acest sens!)

Pentru o documentare mai ampla in domeniu, le recomand dlor Gheorghiu si Papacostea sa studieze lucrarea istoricului Larry Watts intitulata “With Friends like these. The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania”, publicata in engleza la Editura Militara in 2010 (mentionez ca o traducere in romana va fi pusa curand la dispozitie de Editura RAO), din care imi permit sa citez un singur paragraf: “Declaratiile de prietenie si preocupare plina de bunavointa se afla in deplin contrast cu una din cele mai bine pazite operatiuni secrete ale serviciilor de informatii ale Pactului de la Varsovia si una dintre cele mai uimitoare descoperiri ce au aparut din arhivele blocului sovietic de la terminarea Razboiului Rece. La momentul revolutiei sale, Romania facea obiectul actiunilor ostile de dezinformare si al ‘masurilor active’ practicate de serviciile sovietice si ale altor state membre ale Pactului de la Varsovia pe parcursul a mai bine de doua decenii.”(p1)
Ori, asa stand lucrurile, vrand sa acord beneficiul dubiului, cred ca dnii Gheorghiu – care l-a pus din nou in circulatie – cat si dl. Papacostea – care l-a “comentat” in sensul dorit de autori sunt simple victime al unui “joc” tipic al unui serviciu secret strain. Singura intrebare care merita a fi pusa: de ce din nou si tocmai acum? Mi-e teama insa ca nici dl. Gheorghiu, nici dl. Papacostea nu cunosc nici ei raspunsul …”

Farmecul pierdut al „batranei doamne”

Martie 13, 2011

Eliberate de inhibitia Anjiei Anderson, fetele de la Oltchim s-au întrecut pe ele insele: au inițiat o competiție între ele, care s-a numit „cine greseste mai mult”. E de admirat concentrarea jucatoarelor noastre, care nu s-au lăsat distrase de la aceasta competiție interna nici de prezenta adversarelor, reusind „performanta” de a inscrie mult mai putine goluri, decât greselile comise”! Bravo fetelor noastre!

Staiful stirb al Revistei 22

Martie 9, 2011

Postam, cu doua saptamâni in urma, dreptul la replica trimis atunci redacției Revistei 22, ca urmare a articolului din decembrie 2010, publicat sub semnătura dlui Papacostea, in care se făceau afirmatii false la adresa mea.

Au trecut doua saptamâni si Revista 22, care vrea sa fie considerată o revista cu staif, a intelectualilor fini, nu a publicat dreptul respectiv la replica, procedand cum ar fi făcut-o trice tabloid de rand …

Drept urmare, public acum mesajul trimis redacției revistei respective, in speranta ca măcar unul din intelectualii adevarati care scriu curent acolo se va sesiza si va determina publicarea dreptului meu la replica.

„Stimata Redacție,
In Decembrie 2010 ati publicat un articol sub semnătura dlui Papacostea, in care eram atacat pe nedrept. Acum doua saptamâni v-am trimis un drept la replica. Mă așteptam, tinand seama de profesionalismul publicistic pe care socotiti ca il practicati, sa il publicati, in conformitate cu regulile deontologiei profesionale si cele ale Clubului Roman de Presa. Constat, insa, ca nu ati procedat asa, ceea ce îmi stirbeste dreptul la imagine, garantat de Constitutie.
Al Dvs,
IMPascu”

Sent from my iPad

Nu ca vreau sa ma laud, dar se pare ca am avut dreptate …

Martie 8, 2011

Antrenoarea Oltchimului a fost demisa dupa esecul de acasa cu Itxaco. Era, probabil, de asteptat. Ce m-a mirat a fost declaratia unui alt danez care acuza conducerea Oltchimului ca nu si-a respectat angajamentul de a-i da 18 luni pentru a schimba stilul de joc al echipei!?

Ce nu inteleg, este de ce trebuia schimbat stilul de joc al unei finaliste a cupei campionilor?

Oltchim este o echipa consacrata, nu una care abia isi pune problema sa se afirme si, deci, are nevoie de formarea unui stil de joc care sa ii permita acest lucru!? Schimband jocul unei echipe mari, nu faci decat sa o scoti din mana, determinand-o sa inregistreze inevitabil rezultate mai slabe, ceea ce s-a si intamplat. Si pentru ce? Pentru ca Oltchimul sa castige finala, caci pana acolo a ajuns si singura. Ori, pentru un singur joc, nu trebuie schimbat stilul general al echipei, ci doar sa pregatesti foarte bine, mai ales psihologic, acel ultim joc.

De ce am pierdut cu Itxaco acasă

Martie 6, 2011

Doua sunt cauzele, una strategica, alta tactica. Cea strategica este ca echipa Oltchim avea o fomula bine pusa la punct, pe care Annie Anderson a schimbat-o, cautand alta mai buna, ceea ce a dus la dereglarea mecanismului inițial (dupa principiul ca mai binele este inamicul binelui).Tactic, nu am știut ce sa facem cu mingea, când ibericele au trecut la o apărare înaintata. Asta deși avem destule jucătoare bune tehniciene, care sa ia jocul pe cont propriu, Asa cum se recomanda in asemenea situații si cum nu au facut jucatoarele noastre. Păcat …

Acum s-a înțeles de ce închide guvernul spitale?

Martie 3, 2011

Citesc știrile din Romania si aflu, fără surprindere, ca onor guvernul tocmai a decis sa infiinteze o serie de spitale de urgenta in câteva capitale importante de județ, prin formula parteneriatului public/privat. Managementul lor va fi exclusiv privat!

Ori, atunci, închiderea spitalelor de stat in care s-a angajat același guvern, starnind protestele cadrelor medicale si ale cetățenilor in mai toată tara s-a făcut pentru eliminarea concurentei noilor spitale, care – nu am nici cea mai mica îndoială – vor aparține clientelei politice a PDL si UDMR (ca, nu-i asa, dl ministru al sanatatii provine de la UDMR), cea care, cel mai probabil, a si stat la originea acestei noi „inginerii” paguboasa pentru tara, dar profitabila pentru clientela politica, adică paguboasa pentru cei mulți, profitabila pentru cei putini!

Adică, in deplina concordanta cu tiparul actualei guvernari de dreapta. Căci nu degeaba ambele partide aparțin aceleiasi familii politice europene – popularii!?

Drept la replica trimis Revistei 22

Martie 1, 2011

Drept la Replica
Serban Papacostea publica in Revista 22 din 21 decembrie 2010 un articol intitulat “Sfarsitul unei tiranii si inceputul unei miscari istorice. Revelatiile unui document ignorat”. In acest articol, domnia sa face un adevarat rechizitoriu impotriva mea, a dlui presedinte Iliescu si a guvernului Romaniei, recte a premierului Petre Roman si a ministrului de externe Adrian Nastase, pornind de la un “document” publicat in Revista Institutului de Istorie “Nicolae Iorga”, volumul IX din 2010 sub ingrijirea dlui Simion Gheorghiu. (Marturisesc ca am incercat sa caut pe net revista respectiva, dar nu am reusit sa o gasesc).
Referitor la “originile” documentului – un asa-zis raport pe care consilierul presedintelui Gorbaciov, dl. Zagladin, l-ar fi pregatit pentru seful sau in urma unei convorbiri “de taina” pe care ar fi avut-o cu mine la Moscova pe 9 februarie 1991 – dl. Papacostea insusi afirma ca acesta nu este nou: o copie a sa a fost inmanata de cetateanul rus Bukovski ziaristului Cornel Nistorescu in 2004.
Imi aduc aminte ca, intr-adevar, in 2004, ziarul Evenimentul Zilei publica, sub semnatura dlui Nistorescu, un atac la adresa mea, pornind de la documentul respectiv. (Nota Bene, nici dl. Nistorescu atunci, nici dl. Papacostea acum nu vorbesc nicaieri de vreo tentativa macar din partea lor de a verifica veridicitatea documentului respectiv, rezultand ca el a fost preluat “telle quelle” si utilizat – atunci ca si acum – in scop politic).
Intrucat nu am la dispozitie revista unde dl. Gheorghiu a publicat “documentul” respectiv, ma voi referi la el prin intermediul articolului dlui Papacostea din Revista 22. Mesajul articolului scris de dl. Papacostea nu este nici nou, nici original: domnia sa utilizeaza extrase din “document” pentru a argumenta, in final, ca “intregul text al mesajului lui Ion Iliescu catre Gorbaciov vibreaza de dorinta si speranta de a vedea URSS stabilita integral in pozitia de putere mondiala, cu efecte benefice si pentru puterea comunistilor de la Bucuresti, travestiti in democrati pentru a face fata exigentelor momentului”.
Pe parcursul articolului, dl. Papacostea face si alte afirmatii in sustinerea tezei sale, afirmand ca cei care au condus Romania dupa revolutie erau reprezentantii partidului si securitatii, fiind in slujba URSS, si cereau sprijinul tovarasesc al “structurii internationale si internationaliste … in cazul incapacitatii regimului de a face fata, cu mijloace proprii, fortelor ostile”!?
Ma opresc putin pentru a incerca sa inteleg “logica” rationamentului dlui Papacostea: deci, primul punct, URSS era la momentul discutiei – februarie 1991 – o putere mondiala recunoscuta si respectata, ceea ce facea inutil orice sprijin pentru vreo restaurare a unei pozitii pe care o ocupa deja!? Ea nu avea nevoie de niciun sprijin in acest sens, cu atat mai putin din partea Romaniei, care fusese pana atunci principalul sau “adversar” in randul propriilor aliati!? Sa nu fie dl. Papacostea constient de aceasta situatie? Mi-e greu sa cred, data fiind reputatia profesionala a familiei din care banuiesc ca provine.
Al doilea punct, daca eram reprezentantii “partidului si securitatii”, cum sustine dl. Papacostea, oare nu stie ca acesti oameni, mai mult decat cei proveniti din oricare alte sectoare ale societatii romanesti, erau dominati de profunde sentimente anti-sovietice? Deci, cum s-ar fi putut anula intr-o luna o educatie primita de-a lungul mai multor decenii, ca sa devenim peste noapte din adversari, simpatizanti fideli ai URSS? Se pare ca numai dl. Papacostea detine “secretul” unei transformari atat de spectaculoase …
Al treilea punct, daca tot eram “oamenii Moscovei”, cum sustine dl. Papacostea, de ce mai aveam nevoie sa ii cerem expres sprijinul? Oare nu era interesul Moscovei, din moment ce facuse eforturi sa ne instaleze, sa ne si protejeze in continuare? Dl. Papacostea nu are nici aici raspuns …
Al patrulea punct, la ce “structura internationala si internationalista” care sa ne ofere “ajutor tovarasesc” existenta in 1991, dupa ce URSS pierduse controlul asupra fostilor aliati, face referire dl. Papacostea? Ca, nu prea mai exista nimic in acest sens … Si apoi, daca era vorba sa se construiasca una noua, in cat timp putea deveni ea functionala, ca sa ne poata “ajuta tovaraseste” pe noi in Romania? Nici de data aceasta, dl. Papacostea nu are raspuns …
In sfarsit, al cincelea punct: daca tot eram atat de “pro-sovietici”, cum sustine dl. Papacostea, pentru ce am luat decizia de a continua drumul nostru spre democratie si economie de piata, in ciuda puciului de la Moscova din august 1991 (care ar fi trebuit sa ne bucure si sa ne insufle sperante renascute, nu-i asa?) si am trimis emisari speciali in principalele capitale occidentale sa comunice acest lucru? Iarasi, dl. Papacostea nu are raspuns … (In acest sens, ii recomand dlui Papacostea sa citeasca, daca nu a facut-o pana acum, cartea mea “Jurnal de ‘Front: 1990-1992’”, aparuta la RAO in 2010, unde descriu in amanunt aceasta decizie si includ si Memorandumul facut dupa vizita mea in Marea Britanie pentru conducerea statului. Poate vedea astfel care erau cu adevarat coordonatele actiunii statului roman in acea perioada, cand domnia sa ne acuza de “pro-sovietism” …)
Cum era de asteptat, dl. Papacostea isi incoroneaza asa-zisa demonstratie cu semnarea Tratatului cu URSS in aprilie 1991, facand afirmatia ca ratificarea acestuia ar fi fost “urmarita perseverent de conducerea Romaniei, pana in ziua prabusirii URSS”(!?). Din nou, “logica” dlui Papacostea e dificil de inteles: daca tot doream cu atata “ardoare” sa ratificam tratatul respectiv, ce ne-ar fi impiedicat sa o facem, din moment ce dispuneam de o majoritate confortabila in Parlament? Din nou, dl. Papacostea nu are raspuns … (Sigur, domnia sa ori nu a citit – ceea ce este inacceptabil pentru pretentiile sale profesionale – ori a citit, dar prefera sa tina sub tacere – ceea ce este inacceptabil din punct de vedere deontologic – relatarile mele publice – vezi “Batalia pentru NATO. Raport Personal”, Editura Proiect, 2007 – privind exact acest episod al neratificarii tratatului respectiv. Ar putea afla/recunoaste astfel ca neratificarea a fost o decizie politica luata de conducerea Romaniei in vara anului 1991, care a si fost comunicata prin mine ambasadei sovietice de la Bucuresti, in urma mandatului expres primit in acest sens!)
Am lasat pentru final considerentele referitoare la deplasarea “secreta” la Moscova “incriminata” de dl. Papacostea, convorbirea “de taina”cu dl. Zagladin si aprecierea asupra Raportului facut, chipurile, de dl. Zagladin privind acea convorbire.
Referitor la primul aspect, cel al obiectului deplasarii: intr-adevar, am facut deplasarea respectiva la Moscova in perioada indicata, insa nu “in secret”, cum fals afirma dl. Papacostea, ci la lumina zilei, asa cum am aratat si in raspunsul meu public la articolul dlui Nistorescu din 2004. Si nu pentru o convorbire “de taina”, cum tot fals afirma dl. Papacostea, ci pentru a inmana partii sovietice un mesaj al dlui Presedinte Iliescu referitor la neonorarea obligatiilor sale privind livrarile de gaze convenite cu Romania (la care, din cate am inteles, asa-zisul document Zagladin ar face referiri consistente).
Intr-adevar, sambata 9 februarie 1991, la ora 11:30, impreuna cu dl. Ambasador, regretatul Vasile Sandru, am fost la Ministerul de Externe al URSS, unde am fost primiti de directorul de spatiu, dl. Kovaliov, caruia i-am inmanat mesajul nostru privind solicitarea ca partea sovietica sa isi mentina nivelul livrarilor la cota convenita initial. (De acest lucru stie foarte bine si dl. Dijmarescu, membru al cabinetului la acea vreme, care tocmai se intorcea acasa din Iran, unde discutase tot probleme referitoare la aprovizionarea Romaniei cu surse energetice, si facuse o escala la Moscova – chiar daca, in 2004, intrebat fiind in contextul articolului scris de dl. Nistorescu si al raspunsului meu, pretexta ca … “nu isi mai aducea aminte”, dorind, cel mai probabil, sa nu se implice in disputa …)
Acum, referitor la convorbirea cu dl. Zagladin, consilierul presedintelui Gorbaciov. In 2004, am delaram ca aceasta convorvire nu a avut pur si simplu loc, caci, daca imi amintesc bine, se afirma ca ea s-ar fi petrecut la Kremlin, unde eu nu pusesem piciorul. Pentru stabilirea adevarului, mentionez ca, in urma consultarii materialului arhivistic in pregatirea lucrarii “Jurnal de ‘Front’: 1990-1992” am dat peste notitele referitoare la o convorbire cu dl. Zagladin, avuta in dupa amiaza zilei de sambata 9 februarie 1991, dupa inmanarea mesajului privind livrarile de gaze la MAE sovietic, la sediul ambasadei noastre.
Propunerea privind acea intalnire a fost facuta, daca memoria nu ma inseala, de dl. Ambasador Vasile Sandru, iar eu am acceptat-o pentru ca am considerat ca era o posibilitate de a obtine un sprijin suplimentar in chestiunea livrarilor de gaze. Deci, a fost vorba de un aranjament ad hoc, si nu de obiectivul calatoriei mele “secrete”, cum fals afirma dl. Papacostea.
In al doilea rand, convorbirea nu a fost deloc “de taina”, caci la ea a asistat cel putin dl. Ambasador si, cel mai important, a avut loc, repet, la sediul ambasadei noastre! Cu riscul de a-i dezamagi pe dnii Papacostea si Gheorghiu, afirm ca discutiile nu au vizat nici raporturile bilaterale dintre tarile noastre si nici crearea vreunei structuri internationale de sprijin “tovarasesc” pentru guvernul roman, ca sa nu vorbesc de rolul international al URSS. Ele s-au referit la situatia operatiunilor militare din Golf (de pilda, dl. Zagladin a mentionat intentia URSS de a se opune solicitarii americane de extindere a mandatului de eliberare a Kuweitului, urmand sa conteze pe sprijinul Chinei si Frantei si aratand ca, atunci cand Kuweitul va fi eliberat in proportie de 90%, URSS va avansa o propunere proprie), la situatia presedintelui Havel, care se afla sub asaltul premierului Klaus si, desigur, la mesajul privind livrarile de gaze (la care dl. Zagladin a aratat ca nu era domeniul sau).
Singurele referiri la Moldova au fost facute la solicitarea dlui Zagladin, care a spus ca a fost rugat de maresalul Akromeev (Seful de Statului Major al Armatei Sovietice la data respectiva, daca memoria nu mai inseala) sa ne sondeze privind intentiile noastre. Am spus atunci ca noi nu puteam decide nimic fara un dialog cu opozitia pe aceasta tema si ca era exclus sa ne lansam in actiuni necugetate, in ciuda apelurilor facute de unii si de altii.
In conditiile in care convorbirea a avut loc oficial, in prezenta ambasadorului nostru, dl. Sandru, si la ambasada Romaniei, iar eu nu imi aduc aminte ca dl. Zagladin sa fi fost insotit de un colaborator care sa ia notite, rezulta ca nu exista niciun control asupra documentului respectiv! Nimeni din partea romana, cel putin, nu poate verifica veridicitatea sa: el ne-a fost “livrat” prin intermediul domnului Bukovski (la a carui reputatie privind legaturile cu serviciile secrete sovietice si rusesti nu vreau sa ma refer) si pus in circulatie pentru prima data de dl.Nistorescu in 2004.
Mai mult, respectand regula general-valabila a oricarui document de “intoxicare”, el contine si elemente reale (cele pe care le confirma notitele mele), dar si foarte multe neadevaruri menite sa creeze o imagine falsa asupra continutului descris. Tocmai de aceea, astfel de documente sunt socotite in lumea de specialitate, de “intoxicare” (elementele reale sunt presarate in document tocmai pentru a-i conferi “credibilitatea” necesara).
Bazandu-ma pe faptul ca acea convorbire a avut loc pe teritoriul ambasadei romane, ca nu exista nicio posibilitate din partea romana de a verifica veridicitatea documentului, precum si pe modul in care acesta a fost introdus in “circuitul public” romanesc, dar mai ales pe continutul sau in ton deplin cu alte “intoxicari” , concluzia mea este ca ne aflam in prezenta unui document fabricat, cel mai probabil, de servicii secrete apartind unei puteri ostile Romaniei.
Pentru o documentare mai ampla in domeniu, le recomand dlor Gheorghiu si Papacostea sa studieze lucrarea istoricului Larry Watts intitulata “With Friends like these. The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania”, publicata in engleza la Editura Militara in 2010 (mentionez ca o traducere in romana va fi pusa curand la dispozitie de Editura RAO), din care imi permit sa citez un singur paragraf: “Declaratiile de prietenie si preocupare plina de bunavointa se afla in deplin contrast cu una din cele mai bine pazite operatiuni secrete ale serviciilor de informatii ale Pactului de la Varsovia si una dintre cele mai uimitoare descoperiri ce au aparut din arhivele blocului sovietic de la terminarea Razboiului Rece. La momentul revolutiei sale, Romania facea obiectul actiunilor ostile de dezinformare si al ‘masurilor active’ practicate de serviciile sovietice si ale altor state membre ale Pactului de la Varsovia pe parcursul a mai bine de doua decenii.”(p1)
Ori, asa stand lucrurile, vrand sa acord beneficiul dubiului, cred ca dnii Gheorghiu – care l-a pus din nou in circulatie – cat si dl. Papacostea – care l-a “comentat” in sensul dorit de autori sunt simple victime al unui “joc” tipic al unui serviciu secret strain. Singura intrebare care merita a fi pusa: de ce din nou si tocmai acum? Mi-e teama insa ca nici dl. Gheorghiu, nici dl. Papacostea nu cunosc nici ei raspunsul …
Ioan Mircea Pascu