Dar daca …

Reflectand asupra chestiunii abordate ieri in legatura cu „elogiul” adus dnei Udrea, mi-am adus aminte de o intamplare din 1974, cand „tovarasul” a devenit primul presedinte al Romaniei. Ca si acum, in cazul dnei ministru, ziarele au publicat atunci un torent nesfarsit de laude si felicitari adresate „marelui carmaci”. Una insa a atras atentia, pentru ca provenea de la o celebritate din lumea artei mondiale, si anume de la Salvador Dali.

Acesta ii spunea ” iubitului conducator” al Romaniei ca il felicita pentru „gestul sau istoric de institutire a sceptrului prezidential!?” Era. desigur, o mare ironie, ba era chiar mai mult, era o palma data „tovarasului”, pe care, din dorinta de a da cat mai mult greutate aprecierilor venite de peste hotare la adresa gestului dictatorial, cerberii de atunci au scapat-o din vedere … Iar rezultatul a fost ca marele act „democratic” al lui Ceausescu a fost catalogat cum se cuvenea, ca un mare gest dictatorial …!?

Stau si ma intreb daca nu cumva si ziarista Joan Smith (suna ca un alias, nu vi se pare?) care a publicat elogiul udrean nu a procedat similar ca Dali, razand apoi cu prietenii de cat de usor au inghitit nada cei ce i-au comandat-o, caci, a spune ca a darui pantofi cu toc cui sinistratelor inseamna o promisiune subtila pentru un viitor mai bun e, pana la urma, si o dovada de mare ironie … Tipic britanica, as mai indrazni sa afirm …