Despre incercarea „independentilor” de a intra in familia europeana social-democrata

Eu sunt un tip relativ pesimist, adica mai putin increzator, mai ales cand vine vorba de intentii facute publice. De aceea, eu cred ca tentativa „independentilor” – prin mesagerul Cristian Diaconescu – de a intra in familia europeana social-democrata s-ar putea sa fi avut in vedere tocmai raspunsul negativ pe care l-a primit. Asta ca sa justifice, eventual, o ulterioara schimbare de „macaz ideologic” spre orizontul popular, exact cum au procedat si democratii inaintea lor. Impotriva acestei ipoteze ar pleda faptul ca, daca „independentii” au fost „inventati” ca sa loveasca in PSD, atunci era firesc ca acestia sa incerce sa faca si „concurenta ideologica” partidului. Oricum, „cestiunea” ramane in atentie …

Anunțuri

6 răspunsuri to “Despre incercarea „independentilor” de a intra in familia europeana social-democrata”

  1. Julian Rosengren Says:

    Domnule Pascu,

    Independentii acestia de care vorbim nu pot accede vreo familie fiindca nu exista vreuna care sa ii poata accepta din simplul motiv ca o famile politica europeana cu o istorie similare nu exista. Rare daca nu inexistente sunt cazurile de traseism politic in Europa traditional democratica. Traiesc in Suedia si migratia politica este inexistenta din perspectiva indivizilor care sa migreze de la o formatiune la alta ci mai degraba se produce acea miscare laterala de la stanga spre dreapta care caracterizeaza politica majoritatii statelor mai sus de Ungaria. In esenta social democratii de astazi se afla unde se aflau liberalii de acum 15 ani si tot asa. Comunistii de astazi (partidul de stanga) sunt social democartii anilor ’80 ceea ce este usor de observat. Insa fenomen similare cu cel de formare al acestor asa zi independenti nu am vazut inca in tara asta adoptiva a mea si m-ar mira foarte tare sa vad. in conditiile acestea o eventual recunoastre sau acceptare a acestora in vreo parte a spectrului politic european ar fi reszultatul fie al unei greseli bazata pe campanii de dezinformare si sa nu uitam ca acesti feti frumosi calaresc un cal dintr-o herghelie cunoscuta deja, fie pur si simplu fiindca mai este nevoie de ceva bufoni in Pralamentul european. Finndca in afara unui mesaj ieftin si demagogic ce pot oferi acesti independentei Europei? Exemplele accesului la putere construit pe coruptie si incultura? Nu are nevoie Europa de asa ceva. Mesajul ca un buget national poate fi secatuit prin actiuni cu sprijin politic in detrmentul cetateanului? Nu are nevoie Europa nici de asta. Sau poate incerca sa ne ofere precedentul accederii puterii in lipsa culturii si a educatiei in ciuda titlurilor de doctori, profesori si mai stiu eu ce membri ai vreunei academii de mahala cumparate sau emise la ordin? Sa ne fereasca Dumnezeu de asa ceva.
    Un semianalfabet gen Gabriel Oprea in Parlamentul European? Sigur ca ar face pereche cu EBA sau cu Jiji dar cel putin ceilalti doi stiu ca sunt bufonii curtii si de aceea persista rolul fiind generator de atentie si simpatie. Caci cine nu simpatizeaza cu bufonul? dar cu un Oprea cine sa smpatizeze? Si mai ales cum sa il faci sa realizeze ca postul de bufon se obtine in urma unui examen si nu in urma unei umpleri a spatiului cu onomatopee? Este rusinos dar nu de mirare fiindca este evidenta manipularea grupului la fel cum sunt manipulati alti „pioni” pe tabla de sah a politicii romanesti. ma gandesc chiar si la un Catalin Voicu sau un almanhe si altii care tocmai datorita lipsei de educatie si a lobotomizarii politice sunt o masa de manevra convinsa ca de fapt ei canta pe scena fara sa inteleaga ca sunt deconectate microfoanele si ca vocile lor se aud de obicei doar cand se plang ca au fost sacrificati.
    Tara nu are nevoie de asa ceva si nici Europa. Daca Europa insa ii poate marginaliza in Tara ei ocupa pagini si spatii din atentia colectiva pe care nu le merita. Este trist ca nu sunt scosi la lumina si aratati in uratenia lor astfel incat lumea sa stie. Din nefericire insa dosariadele isi arafta efectele caci cei ce stiu sunt stiuti si ei si uite asa …
    Ce facem? ne uitam la ei sau ii miscam din loc?

    • Ioan Mircea Pascu Says:

      Dle Rosengren, Ma bucur ca distanta la care va aflati fata de evenimente va permite o judecata clara asupra lor. Din pacate, aici totul a ajuns sa se cumpere, mai ales voturile. Zagazurile au fost rupte la alegerile asa-zis uninominale de anul trecut, cand partidele si-au frecat mainile ca cei care vor baga mana adanc in buzunare vor fi candidatii insisi … Care au facut-o, iar alegatorul, care si asa o duce tot mai prost, e multumit ca macar in ziua votului are de baut o bere, de mancat niste mici si de fumat o tigara?! Ce o sa faca a doua zi, nu il mai intereseaza. Cu atat mai putin ca o tara intreaga trebuie sa suporte consecintele „alegerii” facute de el?! Sigur, nu spun ca toti alegatorii au procedat asa, sau ca alegatorii in general nu trebuie respectati, insa, din pacate, cazurile descrise de mine nu sunt deloc putine. Pentru unul care a trecut prin toate alegerile, incepand din mai 1990 pana in prezent, pot afirma ca, de cateva alegeri incoace, exista partide – PDL e primul – care sunt absente din campanie, pentru a inregistra rezultate remarcabile la vot?! Asta pentru ca actioneaza „viguros” in ziua votului! Degeaba alerg eu o luna de zile prin tara, intalnindu-ma cu mii de alegatori, pe care ii indemn sa voteze cu mine si cu partidul meu; in ziua votului, apare contracandidatul de la PDL care arunca cu bani in stanga si in dreapta (ai lui sau ai „sponsorilor” care i-au facut din contracte grase cu statul date de ministri PDL), rezultatul fiind, in cazul cel mai bun, un rezultat foarte strans in favoarea mea, iar in cel prost, unul rau pentru mine?! In conditiile acestea, PDL-ul va pleca de la guvernare cand va vroi el! O sa vedeti la alegerile pentru locul lasat liber de dna Daniela Popa, de la Conservatori, unde PDL a indicat ca este interesat sa castige … Cam asta este, din pacate, realitatea …

  2. Julian Rosengren Says:

    Domnule Pascu,

    O completare la cele de mai sus ar fi o întrebare fireasca despre ce simte un fost Ministru al Apararii cand constata destructurarea valorilor sacre ale Ostirii prin impostura, avaritie, coruptie si cate sa mai insiram.

    Ce simte un fost Ministru al Apararii de talia Dumneavoastra, cand nu se poate evita observarea disparitiei valorilor reale din fiinta militara, cand numarul de generali cu slabiciuni spre galoane si fireturi creste peste noapte de parca au fost pe vreun front, cand de fapt singura lupta pe care o duc este accea de a acumula cat mai mult si a isi inmulti averile in orice alt fel decat prin munca corecta?

    Sunt convins ca este o constatare dureroasa dar trebuie sa existe o solutie la asta nu?

    Care ar fi aceasta in opinia Dumneavoastra?

    • Ioan Mircea Pascu Says:

      Dle Rosengren,

      Nu este prima oara cand trec prin asta: si cand am devenit ministru, in 2000, am gasit o situatie asemanatoare. Profesionalismul fusese inlocuit de servilism politic, iar haina militara nu mai reprezenta acea pavaza in calea eforturilor de politizare a armatei, ci chiar mijlocul prin care unii dintre purtatorii ei cautau sa avanseze facand servicii factorilor politici. De aici am plecat si, printre altele, am introdus un Ghid al Cariei Militare, care a functionat pe parcursul mandatului meu. Dupa, au inceput sa umble la el …

      Un lucru pe care l-am invatat, insa, este sa nu imi fac sange rau ca succesorul/succesorii schimba ce le-am lasat drept mostenire. Fiecare conducator are dreptul de a aranja lucrurile de asa natura, incat sa obtina performanta pe care si-a propus-o. Numai ca, din pacate, sunt conducatori care nu isi propun nicio performanta, insa fac schimbari la greu, pentru ca fie se implica in luptele intestine din institutie, fie urmaresc scopuri strict personale – sau ambele. Ori, de aici pana la situatia de azi din Armata nu este decat un pas. Care a fost facut demult, inca din mandatul lui Atanasiu – care testa loialitatea subordonatilor, chemandu-i la carciuma in miez de noapte?!?

      Recunosc ca nu m-am implicat cum, probabil, astepta lumea sa o fac (intrebarea dvs. indica in subtext exact acest lucru) si cum probabil trebuia sa o fac. Trei au fost insa ratiunile atitudinii mele. Prima, ca nu am vrut sa fac oamenii din Armata sa sufere pentru mentinerea legaturilor cu mine (si asa au fost destui care au platit din greu pentru ca au fost considerati „oamenii lui Pascu”!). A doua, pentru ca activitatea de la Bruxellles nu mi-a permis. Eu am schimbat macazul in 2005, cand am parasit politica romaneasca si m-am concentrat exclusiv pe noua mea activitate, cea de europarlamentar. Nu poti fi prezent si la Bruxelles si la Bucuresti in acelasi timp. A treia, ca singur nu reusesti niciodata. Numai in ochipa, ori echipa – in sens larg – cu care am lucrat se risipise … Ori eu nu am impulsuri de Don Quijote! Si nu sunt nici suicidal …. Am preferat sa ma concentrez acolo unde cuvantul meu chiar conteaza ceva …

      Referitor la solutie, aceasta nu poate fi decat de ansamblu: nu poti imbunatati situatia Armatei, daca toate celelalte sectoare sunt lasate de izbeliste! Actul de guvernare in ansamblul sau trebuie imbunatatit substantial. Caci astazi toate institutiile statului, ca urmare a acestui act performat prost, sufera o adevarata hemoragie de autoritate, atat in ochii romanilor, cat si in afara. Practic, am ajuns sa fim considerati o tara bananiera in interiorul UE, cum spunea cineva! Iar cel mai dureros este ca cei care ignora primii aceasta situatie sunt tocmai guvernantii actuali, adica principalii responsabili atat de nivelul la care am coborat, cat si de efortul de a iesi din mocirla actuala?! Iar pe ei ii doare in cot …

  3. Julian Rosengren Says:

    Domnule Pascu,

    Ma incalzesc cuvintele Dumneavoastra si imi dau speranta.
    E datator de speranta sa vezi ca inca se mai poate schimba ceva, ca inca mai exista vointa spre dialog si va voi marturisi ca sincer era atat de firava aceasta speranta a mea incat o vedeam deja cumva ca un pacient intre usa de la reanimare si cea de la morga unde cauza mortii eventuale ar fi fost constata ca fiind data de durerea din suflet. Pacientul fiind Tara.
    Poate ca numele meu va spune ceva poate ca nu.
    Sunt ca si Dumneavoastra pui de ardelean. Tatal meu un om drept si curajos in felul lui era de loc ca si bunica mea Marta din Coas. Un loc minunat cu oameni pe care i-am admirat dintotdeauna. Aceasta mostenire in care am crezut a fost si motorul care m-a determinat ca in 1990 sa vreau sa pun umarul la renasterea Tarii pentru care inima mea a batut meru cu dragoste indiferent unde m-as fi aflat in drumurile vietii mele. Nu m-am intors in Tara cu vreo definitie politica desi in anii mei departe de Tara am fost poate activ politic dar nu altfel decat impotriva dictaturii si de aceea culoarea politica nu a avut vreo semnificatie.
    In Romania am demarat probabil una dintre primele firme romanesti cu capital integral strain. Apoi am adus in Romania compania americana Apple si asa am ajuns sa devin probabil interesant. Am avut insa proasta inspiratie ca pe linga ce stiam sa fac adica sa promovez o cultura a accesului la democratie prin accesul la informatie cu ajutorul computerului ca instrument, sa ma implic politic. Masura implicarii mele este cunoscuta si cred ca daca nu ar trebui sa consider totul un falsariu a fost apreciata in anonimatul ei la acea vreme ca fiind indreptata intru binele Tarii si nu a vreunei formatiuni politice anume. Imi dau seama dupa atatia ani ca de fapt am gresit refuzand sa inteleg ca nu asta se dorea ci cu totul altceva. Au fost si sunt inca destui cei pe care i-am apreciat si cu care am avut un schimb benefic de idei si fata de care nutresc in continuare un deosebit respect. Dar au fost si altii din relatia cu care m-am ales cu traume care au marcat anii de atunci si care nu imi dau pace nici astazi. E vorba de aceea grupa a celor pe care eu o definesc ca fiind clone ale lui Dinu Paturica, personaj lugubru dar care ar putea sa devina reprezentantul lor intru iertarea pacatelor daca asa ceva se poate.
    E o specie in sine, netrecuta in vreun manual de scoala sau enumerator de specii dar care se regaseste in mai toate rapoartele in care se vorbeste de ciuma economiilor numita coruptie.
    Este vorba de cei care acapareaza puterea de astazi in general manati nu de binele ce doresc sa il savarsesca pentru cei ce au crezut sau s-au lasat mintiti si astfel i-au ales sau s-au lasat trasi pe sfoara in aceaste alegere.
    Ci sunt manati de dorinta de a acumula cat mai mult si in lipsa lor de cultura da isi etala aceasta prada ca pe un simbol al valorii lor.
    In tarile definite ca democratii au trecut generatii pina cand s-au construit si consolidat averi cu dimensiuni similare cu cele dspre care se vorbeste astazi in Tara.
    Am citit undeva o comparatie facuta de un astfel de pui de paturic care isi compara situatia familiei lui devenita avuta cu marile familii fondatoare ale Americii si sincer m-a umflat rasul-plansul.
    Fiindca asistam la o incercare pauneasca de legitimare a furtului si a binecuvantarii jafului facut cu legea in mana.
    Sa fiu scurt pentru a nu ocupa vremea cu chestiuni de natura privata am fost arestat in 1993, vopsit in media cu toate ingredientele necesare obtinerii dispretului colectiv in genul „escroc, bandit…” si cam tot ce se mai poate si am facut pionierat in materie de drept penal in Romania. Adica am fost privat de libertate in urma unui scenariu si fara vreun mandat de arestare emis sau prelungit in mod legal vreme de 989 de dimineti.
    Nefiind de ajuns s-a dispus si expulzarea mea fara vreun respect pentru cetatenia mea romana si in dispret pentru orice definitie a legii sau a respectului pentru ea.
    Am dat statul roman in judecata la CEDO si indraznesc sa cred ca am castigat. Recunoasterea abuzului.
    Apoi neasteptand sa fiu dat afara din Tara de vreun slujbas m-am autoexilat ca un cadou de ziua mea de nastere in 2001 cand m-am reintors in Suedia.
    Am realizat abia atunci cat de mult mi-a lipsit in Tara mea aceasta libertate de a vedea de la distanta care iti da claritatea imaginii si mi-am propus sa inteleg.
    Nu stiu daca se poate spune ca am inteles tot ce as fi voit dar cred ca inetelg din ce in ce mai mult.
    Am inteles de exemplu, aici poate fac o referire la cele spuse de Dumneavoastra in legatura cu aceasta cumparare de voturi – o vanzare de suflete intr-o forma speciala, am inteles ca este ceva care se va produce si va avea efecte atata vreme cat clasa politica se va rezuma la a face alegatorilor o oferta care poate fi limitata la un segment al vietii acestora imediate sau cu eventuale efecte viitoare dar limitata la viata directa a indvizilor care compun masa electorala si nu masei electorale in sine.
    Fiindca alegatorul roman, rusinos ce spun acum dar cred ca adevarat, este doar o marfa cu o valoare clara si cu un pret stabilit de samsarii de voturi trimisi de paturici sa adune cele trebuincioase pntru inca un mandat la putere.
    Alegatorul trebuie sa fie constientizat de la nivelul cel mai de jos, grassroots cum i spun americanii, despre valoarea votului lui ca un capital pretios care nu trebuie nici vandut si nici utilizat fara noima ci doar pentru binele comun care este singurul capabil de a genera efecte durabile pentru intreaga societate.
    Fiindca un vot este o vanzare de suflet chiar si pentru o perioada limitata.
    Atata vreme cat voturile vor fi cumparate cu mici si bere cei ce le vand vor simti dupa o vreme si ca le este foame din nou si ca le este sete dar vor constata ca si Dr. Faust ca sunt singuri si ca si-au vandut sufletul deja.
    Cred ca acolo este cheia unei politici reala in Tara si solutia unei societati sanatoase din perspectiva politica.
    Personal nu stiu ce pot face mai mult decat sa ma implic asa cum pot aducand in fata publicului asa cum incerc sa o fac constant bravele fapte de arme ale vitejilor guvernanti si aici ma gandesc printre altii si la bunul meu „prieten” Domnul Gabriel Oprea care inteleg ca se va trezi constantand ca si imparatul ca nu are haine desi toti il aplauda pentru ele, sau sa incerc sa influentez pe cei pe care pot sa isi exprime optiunile si crezul fara sa se lase imbiati de mirosul micilor chiar daca le este foame sau sete.
    A iti iubi Tara e mai sus decat o iubire fata de cineva cu care iti imparti viata cred eu fiindca nu este o relatie divortabila.
    A iti iubi Tara e un act de a darui din cele ce nu se pot evalua. Antoine Exupery spunea ca a darui din timpul tau este cel mai de pret dar, fiindca toti primim la fel de mult la nstere dar nestiind cat avem nu putem sa ii dam o valoare.
    Va doresc succes Domnule Pascu si sunt convins ca asa cum Ardealul este si va ramane fruncea asa si Tara isi va gasi drmul printre suvoaiele coruptie, neputintei si va iesi la mal obosita dar invingatoare.
    Si va doresc ca Sarabatorile Pascale sa va gaseasac bine si sa va tina bine pentru ca Tara sa poate benefica de munca Dumneavoastra.

    PS Despre faptele vitejesti sale maresalului Oprea sunt sigur ca presa va oferi momente de amuzament in viitoarele zile iara daca cele scrise de mine nasc intrebari le voi raspunde atat de bine cat pot.

    Julian Rosengren julian@rosengren.us

  4. T. Says:

    In afacerile Justitiei nu e bine sa te pronunti, daca nu porti roba si nu esti chemat sa o faci. Ca atare, cu toate ca am o opinie personala in problema, nu sunt indreptatit sa decid daca Julian Rosengren este delincventul condamnat in Romania (in Civil, caci pentru Penal se tergiversasera procedurile mult prea mult, chiar si pentru o tara bananiera) sau cetateanul caruia CEDO ii recunostea incalcarea unor drepturi si libertati in contradictoriu Romania.

    Imi amintesc insa, foarte clar, emblema RCS asociata inconfundabilului logo cu Mar, intr-o Romanie altminteri cenusie, saraca si aflata tehnologic cu aproape jumatate de secol in urma timpului. Imi amintesc primul Powerbook, pe care l-am privit ca pe o minune si imi e foarte proaspata in memorie revolutia pe care acesta a insemnat-o in modul in care am inceput sa lucrez, sa comunic si chiar sa imi petrec timpul liber, cam din 1992 incolo.

    Pentru acestea din urma, am sa ii multumesc personal celui care a dorit si a reusit sa construiasca ceva in tara aceea si a adus Apple in Romania. Sper ca intr-o zi sa fiti rasplatit si pentru faptele bune, domnule Rosengren.

    Cat despre salvarea Romaniei si litra de speranta in marea de napasta care a inundat tara, sa stiti ca nu sunteti singur. Nici cu speranta si nici cu oamenii catre care priviti pentru a da substanta acestei sperante.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: