E vremea recompenselor

Cand am scris postarea referitoare la sistemul fanariot, am vrut sa subliniez, pe langa faptul ca prea mult diferente fata de ce avem astazi, nu sunt, si faptul ca, prin aplicarea lui, desi tara saracea, ea era ravnita pentru a fi saracita si mai mult!?

Spuneam ca, odata cu fiecare schimbare de domn, birurile cresteau, pentru ca noul domn trebuia sa-si plateasca „venetienii si genovezii” care i-au imprumutat bani, apoi sa trimita mai mult la Stambul decat predecesorul si, in fine, sa se si imbogateasca, caci, nu-i asa, de asta s-a si angajat in tot acest efort riscant! Iar daca ar fi fost singurul, mai era cum mai era, insa pe langa el colcaia o liota de profitori mai marunti, toti pusi numai si numai pe capatuiala?!

Exact asa se intampla si acum: m-ai ajutat (adica ai cheltuit), acum, desi tara e in criza, trebuie sa-ti recuperezi „investitia”, fie prin contracte banoase cu statul, fie prin sinecuri la fel de productive, in care o institutie a statului de astazi este cum erau satele de „rumani” de pe vremuri, din care „boierul” storcea bogatia pentru care il si ajutase pe domn in primul rand.

Si cu toate acestea, exista totusi vreo diferenta? Nu prea: ministru de externe ajunge exact ambasadorul unde s-a realizat „recordul national la vot”, adica Parisul; „serviciul” cu cea mai mare crestere de buget este tocmai STS, acuzat ca a furnizat datele pentru numaratoarea paralela ultrarapida efectuta in noaptea alegerilor de partidul aflat la putere (sigur, cum spune seful serviciului, ei nu i-au transmis date dlui Boc in calitate de sef de partid, ci in calitate de premier, ceea ce, trebuie sa recunoastem, este o mare diferenta), iar dna Udrea, nelipsita dna Udrea primeste cu mult mai multi bani la tocat, decat a avut anterior (si tot se plange ca este putin)?! Pe care i-a si angajat „productiv”, adica pentru un teren de golf la Snagov, asta in timp ce 15.000 de profesori sunt pe cale sa fie aruncati pe drumuri, pastoriti fiind de dl. Funeriu, alt „partizan” ce trebuia recompensat, macar pentru efortul de a merge noaptea pe la talk-show-uri, incercand sa ne convinga  ca „lumina” ne putea veni dintr-un singur loc, cel stiut, dealtfel.

Sigur, multa lume va spune ca este prea strigator la cer sa vezi cum cei mai multi sufera, pentru ca dna Udrea sa arunce efectiv cu banii pe fereastra, numai ca, la fel s-a intamplat si inainte de alegeri, si, totusi, multa lume nu a fost deloc impresionata si, votand, a spus (din pacate, pentru noi toti ceilalti): give me more! Adica, mai vreau o data!

Ca tot acest spectacol al recompenselor grase la vreme de criza, cand exact cei care cer poporului sa faca sacrificii, le acorda cu generozitate acolitilor, se desfasoara ostentativ in fata tarii intregi nu ma mai mira: faca parte din obiceiurile casei, cu care ne-am obisnuit in ultimii cinci ani. Insa ce ma suprinde este ca nimeni din cei cu painea si cutitul in mana nu se sinchiseste de interpretarea din afara, caci si acolo s-a auzit de ce s-a intamplat la noi. Chiar sa nu-si fi pus nimeni problema ca recompensarea pe fata a tuturor celor acuzati ca ar fi sprijinit – prin metode mai putin ortodoxe – victoria in alegeri a presedintelui poate reprezenta exact dovada indirecta a utilizarii metodelor respective? Chiar sa nu se sinchiseasca nimeni ca, in politica, perceptia este mai importanta decat realitatea? Ma rog, fiecare doarme, asa cum isi asterne si fiecare pasare pe limba ei piere!

Anunțuri

6 răspunsuri to “E vremea recompenselor”

  1. T. Says:

    Am citit si materialul din „Q-Magazine”. Intru totul de acord.

    O singura observatie: chiar in eventualitatea reusitei scenariului cu castigarea „din interior” a conducerii PSD, scenariul ApR 2 nu trebuie exclus, intrucat „divide et impera” a fost, pana acum, o strategie exclusiv castigatoare pentru promotorii ei si personajul maritim ales sa ii reprezinte.

    Ramane extrem de importanta coagularea fortelor interesate de pastrarea unui actor greu pe Stanga esicherului si excentric influentelor cotroceniste.

    Sa ingropam securi mai vechi sau mai noi, sa ne uitam adanc in ochii celui de alaturi si sa consideram ireparabile doar faliile care ne despart de cei atinsi de demonul tradarii.

    Intre cei bine intentionati, fata de Stanga, fata de electoratul propriu, se vor gasi totdeauna punti de comunicare si rezistenta impotriva a ceea ce se pregateste are nevoie de greutatea politica a multora din cei trasi pe diverse linii moarte in ultimii 5 ani.

  2. Ioan Mircea Pascu Says:

    Tudore,
    Asertiunea ta este corecta: chiar daca se castiga din interior, APR 2 ramane o posibilitate. Insa nu se vor lega lucrurile, caci „grosul” va ramane la PSD, iar initiativa va avea soarta propunerii lui Cozmanca din timpul prezidentialelor, cu Oprescu drept factor coagulant …

  3. casio Says:

    Da domnule(tovarase) Pascu dvs. stiti mai bine cum functioneaza aceste mecanisme ale recompensei doar sunteti membru unui partid care a inventat aceste mecanisme, in rest numai de bine.
    Sa traiti bine!

    • pascu Says:

      Pentru ca va dovediti sustinator PDL, sunt convins ca dvs. ati trait si veti trai in continuare mai bine decat mine, caci, asa cum am aratat, PDL isi recomenseaza exclusiv sustinatorii, indiferent ca suntem in criza! Sa traiti (in continuare) bine!

  4. T. Says:

    @Casio: incercati sa nu cadeti in pacatul ilustrului antemergator Cassius (Dio, nu Clay!), deschizand temeinic ochii asupra realitatii, inainte de a incredinta papirusului o parere pe post de adevar.

    Daca atribuind PSD paternitatea coruptiei cineva sufera cel putin de naivitate, pentru a nu banui pe nimeni de rea-vointa, atribuind piramidei portocaliote inovarea plina de zel a peschesului de partid si de stat pana in imediata vecinatate a absurdului, spunem pe nume unei realitati obiective, pe care numai un traitor pe alta planeta decat Romania anilor 2005-2010 o poate contesta.

  5. monica Says:

    problema mea e alta: pai n-are cum sa se cheme taxa pe fericire, ca nu toate partidele de sex- marital sau extra sunt fericite. cum facem? :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: