Specialistii din Ministerul Finantelor (pe surse aflam ca acolo a aparut idea, inspirata fiind de succesul programului “Prima Casa”), au si facut un calcul cu privire la sumele de bani care se vor strange astfel suplimentar la buget. Aceasta, tinand seama ca inscrierea in program va fi obligatorie, fiind monitorizata de puzderia organelor de control ale statului (care, intre noi fiind vorba, nu au dus-o niciodata mai bine ca acuma).

Dincolo de aportul la buget anticipat, cabinetul Boc ia in calcul si alte beneficii potentiale ale programului. Printre acestea se numara impulsul dat industriei costructiilor, care va incepe sa produca din nou otel si beton, ca in vremea lui Ceausescu. Apoi, se sconteaza si pe diminuarea cheltuielor pentru asitenta sociala si sanatate, anticipandu-se ca un mare numar de cetateni, entuziasmati de atractivitatea programului, vor opta sa treaca mai repede la indeplinirea lui, pe considerentul ca poate viata de apoi sa fie mai buna, decat asta … (cineva de la PDL cu functie mare de la partid ar fi obiectat ca partidul ar putea astfel sa piarda un important numar de votanti; a fost insa asigurat ca acestia vor fi socotiti totusi la numaratoarea de partea partidului, intrucat administratiile locale au primit ordin sa incetineasca eliberarea documentelor de deces, iar pe baza CNP-urilor colectate in timpul ultimului recensamant, decedatii vor fi trecuti corespunzator pe listele celor care au votat!?). Tot la beneficii este trecuta si infiintarea unui numar mare de locuri de munca – constructori si gropari – care va duce la diminuarea somajului, permitand astfel in plus guvernului sa poata declara, in sfarsit, adevarul in aceasta privinta Institutului European de Statistica – EUROSTAT – de la Bruxelles. Tot in randul avantajelor este trecuta si refacerea tonusului afacerilor cu terenuri, intrucat constructia de cimitire va lua un adevarat avant!? In sfarsit, se sconteaza ca ideea va fi imbratisata si de sectorul bancar (inclusiv de bancile austriece, care erau tocmai pe cale sa se retraga …), intrucat se asteapta imprumuturile masive pe care populatia le va face, in vederea participarii entuziaste la un asemenea program. Singurele institutii mai putin fericite sunt cele de asigurari, interesate, din contra, ca asiguratii sa traiasca cat mai mult …

Sursele noastre ne-au informat ca, dupa primirea cu enuziasm a ideii acestui nou program social al guvernului Boc, membrii cabinetului au ridicat o problema controversata, si anume: cine sa raspunda de aplicarea in practica si monitorizarea acesteia? Ministerul Lucrarilor Publice a fost primul care a cerut responsabilitatea, motivand, desigur, ca numai el va putea atrage importante fonduri europene pentru acest obiectiv cu adevarat national. Oferta a fost insa contracarata de cei de la Interne, care au argumentat ca ei ar trebui sa fie responsabili, intrucat toate datele personale ale cetatenilor se afla in posesia lor. Ministerele Sanatatii si cel al Muncii au argumentat ca, fiind vorba de o masura de protectie sociala, si ele ar trebui implicate in gestionarea programului. In sfarsit, se spune ca in timpul dezbaterii, premierul Boc ar fi fost chemat urgent la telefon de cineva din “reteaua transpartinica”, pentru a fi informat ca singura modalitate de a asigura succesul programului este, desigur, un “parteneriat public-privat”. (Chestiunea cetatenilor care sprijina PDL stabiliti in strainatate care opteaza pentru program a fost lasata in grija dlui Branza, recunoscut pentru abilitatile domniei sale in domeniu …)

Spre terminarea discutiilor a aparut o mica problema: Ministerul Justitiei a sesizat ca, intrucat, fiind vorba de un domeniu nou si neasteptat, lipseste legislatia in domeniu, insa premierul, in uralele tuturor celor prezenti, a anuntat ca aceasta va fi scrisa rapid si adoptata prin asumarea raspunderii! Se va evita astfel ca tradatorii de tara din opozitie sa schimbe ceva din acest magistral program social al cabinetului si premierului sau.Tot domnia sa a fost cel care a transat definitiv chestiunea gestiunii programului, spunand ca aceasta va fi asigurata direct de domnia sa, prin intermediul Secretariatului General al Guvernului! (Mi s-a spus ca, atunci cand a vrut sa o anunte pe dna Andreescu despre aceasta noua sarcina, premierul ar fi aflat ca doamna respectiva era deja in biroul ei, inscriindu-si toate neamurile in program, ca si fie sigura ca sunt primii beneficiari ai avantajelor incontestabile ale acestuia; in plus, pentru domnia sa si rudele respective, inscrierea va fi, desigur, “moca”)

Odata adoptat programul, premierul a decis cu autoritatea sa recunoscuta, intreruperea lucrarilor cabinetului si organizarea unei conferinte de presa in care sa anunte el insusi aceasta noua dovada a grijii actualei puteri fata de romani. Ajuns in sala, premierul si-a inceput declaratia catre tara, anuntand ca “propune o noua initiativa sociala, cu mare impact la populatie, initiativa care se inscrie perfect in filozofia cabinetului de sprijinire a reformarii si modernizarii statului, prin noi investitii si creare de locuri de munca …” Restul e istorie …!

Numai ca, asa cum se intampla adesea in politica, o miscare gresita poate anula tot ce ai facut bine pana atunci; e de ajuns un calcul gresit, pentru ca totul sa fie pus dintr-odata sub semnul intrebarii, anuland intr-o clipa tot ce s-a facut bine pana atunci. (Am un exemplu chiar si din Romania, insa nu despre el imi propun sa vorbesc acum …)

Asa s-a intamplat si cu neferita decizie a dlui Papandreu de a anunta intempestiv un referendum privind pachetul de masuri pentru Grecia, convenit, cu mare dificultate, de liderii europeni cu numai o saptamana inainte. Sigur, considerentele interne – pe care nu le cunosc, desi le pot banui macar partial (dorinta de a-si intari “mana” pe plan intern, in primul rand in fata opozitiei – cea care a creat actuala situatie, pe care guvernul prezent trebuie sa o descurce – dar si in fata propriului partid) par sa fi fost dominante. Insa, in opinia mea, eroarea comisa a constat in ignorarea implicatiilor externe.

Astfel, dl. Papandreu a luat aceasta decizie – care arunca pietele financiare in aer si ii punea pe liderii europeni intr-o postura mai mult decat jenanta, cu atat mai mult cu cat solutia pentru Grecia nu fusese usor de obtinut – fara nici cea mai mica intentie de a-si anunta in prealabil “colegii” din zona euro!? Socul produs astfel, combinat cu pierderea de credibilitate a acestor “colegi”, in primul rand pentru cancelarul german si presedintele francez, ca si haosul creat pe pietele financiare din intreaga lume au fost, cel mai probabil, neanticipate de Papandreu, cand a luat acea nefericita decizie.

Se poate specula ca dl. Papandreu nu si-a anuntat “colegii” pentru ca a simtit ca, daca i-ar fi informat, acestia nu i-ar fi permis sa ia o astfel de decizie, de care, se pare, avea nevoie pe plan intern (nu mai intereseaza prea mult daca motivatia a fost mai mult personala, decat nationala, sau nu). “Cacialmaua”, insa, s-a intors impotriva lui: ignorand ca Grecia este ajutata nu din simpatie, ci de nevoie, dl. Papandreu a fost chemat la ordine inainte de sumitul de la Cannes (pe care presedintele francez il dorea un moment de incununare a leadershipului sau personal …), spunandu-i-se ca cele 8 miliarde de euro pe care Grecia le astepta ca pe aer pentru a supravietui, nu vor veni decat dupa referendum si, cel mai probabil, numai daca rezultatul va fi pozitiv!?

Dl. Papandreu s-a vazut astfel nevoit sa vina acasa si sa incerce o schimbare de 180 de grade, renuntand la referendum(!?), sorbind astfel din cupa umilintei in fata colegilor din partid – care il sprijinisera in convocarea referendumului – dar si in fata opozitiei si, mai ales, a grecilor, care au vazut in acest gest de renuntare inca o umilinta in fata strainatatii …

Cariera dlui Papandreu se incheia in acel moment, iar faptul ca a durat inca o saptamana pana cand acest lucru a devenit evident nu schimba cu nimic lucrurile … (Cand ma gandesc si la modul in care dl. Papandreu a incercat sa-si motiveze schimbarea de 180 de grade, clamand ca, intrucat referendumul isi jucase rolul intern, nu mai era nevoie de el, chiar ca incepe sa imi fie si putina mila …).

Desigur, au mai existat situatii in care liderii politici au calculat gresit, numai ca si-au asumat eroarea si au demisionat (Generalul De Gaulle, de pilda, in 1969, cand a pierdut referendumul convocat de el). Insa mi-e greu sa inteleg obstinatia unora de a pretinde ca nu au gresit si, drept urmare, sunt indreptatiti la inca o sansa. (si aici am exemple de la noi, dar e mai bine sa nu le dau, caci si asa sunt de notorietate).

Vreau insa sa spun cateva cuvinte despre ultimele declaratii ale lui Mircea Geoana, colegul meu de guvern si de partid. Dupa pierderea alegerilor pentru sefia partidului, consecinta directa a erorii personale uriase din finalul campaniei pentru prezidentiale, Mircea a adoptat o tactica de “hartuire” a noii conduceri, chiar daca pe fond, in functia de presedinte al Senatului, a sprijinit politica partidului (drept pentru care a si fost admonestat recent de presedinte).

Motivatia acestei tactici de “hartuire” a actualei conduceri pare sa fie, asa cum a declarat el insusi public, faptul ca nu mai este consultat in luarea deciziilor. Cu alte cuvinte, prin aceasta atitudine de “fronda deschisa”, Mircea urmareste sa atraga atentia conducerii partidului ca trebuie sa fie si el consultat, atunci cand se iau deciziile majore din partid. Nu spun ca o minte in plus, mai ales una care a dobandit o anumita experienta in anii in care a condus partidul, nu ar fi necesara conducerii partidului. In fond, doi gandesc mai bine decat unul …

Numai ca, in opinia mea tactica aleasa este gresita (sa-i aduc aminte prietenului Mircea ca si eu am fost marginalizat exact la fel ca domnia sa, atunci cand era el presedintele partidului, si nu am trecut la “hartuirea” lui pentru asta?).

Iar tactica este gresita din cel putin din doua puncte de vedere: odata, pentru ca increderea colegilor in el se erodeaza astfel inevitabil, a doua oara, pentru ca singura sansa a lui de a mai continua sa joace un rol important pe scena politica romaneasca este cu PSD-ul, si nu impotriva lui. Cata credibilitate ar mai avea Mircea, daca, la un moment dat, ar trece fie direct in tabara Puterii, fie intr-un alt partid, sa spunem la Conservatori?

Recunosc, Mircea imi poate spune ca mai insel si ca “batalia” sa este pentru recucerirea “inimilor si mintilor” pesedistilor. Ei bine, atunci i-as raspunde ca am cel putin doua contra-argumente: unul, ca primul instict al soldatilor de rand este sa mearga cu generalul care ii conduce, nu sa il schimbe, al doilea, ca o asemenea tentativa de “re-cucerire” cu un an inainte de niste alegeri cruciale, chiar daca nu va imparti partidul din motivul tocmai invocat, ii va produce totusi rau, ceea ce nu va putea fi uitat nici de membri, nici de toti cei care spera in succesul sau la alegerile viitoare.

In incheiere, inca o precizare: am facut aceste comentarii public, intrucat impresia mea este ca acest mesaj nu a fost perceput cum se cuvine in discutia personala avuta cu Mircea nu cu mult timp in urma. Poate de vina a fost si faptul ca eu nu am fost explicit in partea cu privire la pozitia sa personala pe scena politica romaneasca. Sper, insa, ca acum lucrurile sunt clare.

Mai intai, au fost declaratiile triumfaliste ale premierului ca, “statistic”, am iesit din recesiune (dupa tiparul ceausist ca recolta a fost stransa la TVR, insa mai are putin la Radio Romania).

Apoi a urmat un sir intreg de declaratii care sustineau superioritatea actiunii guvernamentale romanesti comparativ cu tari ca Grecia, Spania si Italia (bineinteles, fara nicio referire la faptul ca Romania, cu largul concurs al guvernarii actuale, a fost cobaiul masurilor dure pe care unele din aceste state vor trebui sa le aplice de acum incolo).

Inteleg ca aceasta aroganta gaunoasa s-a manifestat si prin afisarea superioritatii “actului nostru de guvernare” fata de cel din … Statele Unite, care, iata, nu sunt in stare sa isi controleze datoria publica la fel ca “administratia Boc”!?

In continuare, au venit declaratiile populiste privind cresterea iminenta a salariilor si pensiilor, urmate indeaproape de asigurarile infatuate cum ca actualul val de criza nu ne va afecta, intrucat, datorita masurilor intelepte si curajoase ale guvernarii actuale, Romania este astazi mult mai bine pregatita sa faca fata unui nou puseu al crizei!?

Toata aceasta “incalzire” pentru anul electoral ce urmeaza sa vina a fost brusc stopata de turbulentele majore de pe principalele piete financiare ale lumii.

De urgenta, la Cotroceni sunt convocati principalii factori responsabili de politica guvernamentala, ceea ce indica, in ciuda zambetelor afisate de participanti in debutul reuniunii, ca situatia este mult mai grava, decat indicau declaratiile aferate pronuntate anterior de guvernanti (lucru confirmat ulerior si de regretul public al presedintelui ca, din “mandrie patriotica” – caci asa ne fusese prezentat gestul – autoritatile au renuntat sa vanda actiunile Petrom la pretul oferit, acum fiind nevoiti sa vindem la un pret mai mic).

Reuniunea este urmata de un mesaj “linistitor” al presedintelui, care nu scapa prilejul sa atraga atentia “prapastiosilor” sa nu mai tot vorbeasca atata de criza (citeste funie in casa spanzuratului)…

Numai ca, imediat dupa, intr-un gest aflat in totala contradictie cu politica oficiala si ostentativa de ignorare afisata anterior, premierul pleaca intempestiv intr-o vizita in … China (nu oficiala, ci de lucru, ceea ce arata graba cu care o fi fost aranjata)!?

Ca unul care stiu, si din proprie experienta, ca atunci cand situatia devine dificila, reflexul autoritatilor romane este sa se indrepte spre China, aceasta vizita reprezinta pentru mine semnul ca situatia este mult mai grea decat incearca autoritatile sa ne convinga de contrariu. In plus, cum tonul neglijarii Chinei a fost dat chiar de presedintie, iar vizita dlui Boc are loc cu acordul obligatoriu al presedintelui (il vede cineva pe dl. Boc capabil sa plece de capul lui?), realizez ca supozitia mea are toate sansele de a fi cat se poate de corecta.

Sigur, ca unul care m-am pronuntat public pentru utilizarea acestui atu – relatiile privilegiate pe care Romania inca le mai are cu China – nu critic vizita in aceasta tara, ci o mentionez doar ca element de argumentatie. Mai mult chiar, gasesc ca este de apreciat ca presedintia a gasit puterea sa isi calce pe orgoliu si sa permita dlui Boc sa se deplaseze – nota bene, cu o delegatie consistenta – la Beijing.

Numai ca, exact pe timpul in care dl. Boc lipseste din tara, pe site-ul Ministerului Finantelor apare aceasta “strategie” care prevede inca doi ani de austeritate dura indeosebi pentru cei mai nevoiasi!? (Premierul Boc, incoltit, spune ca ar fi vorba de o “exagerare”, numai pentru a fi infirmat de declaratiile ulterioare facute de dna Udrea la televiziune!?)

In acest conditii, reuniunea intempestiva de la Cotroceni de la inceputul saptamanii ne apare ca momentul in care s-a apreciat ca situatia financiara si economica internationala este mai grava decat se credea si ca, drept urmare, toate declaratiile populiste facute anterior de membrii cabinetului, ca “incalzire” in perspectiva anului electoral viitor, trebuie stopate imediat.

Cu alte cuvinte, reuniunea a analizat cat din promisiunile facute – sau cele care urmau sa se faca in crescendo de acum incolo – mai pot fi onorate. Rezultat: niciuna!

Mai mult, in loc de laptele si mierea promise, vom primi fierea si amarul masurilor suplimentare de austeritate din “strategia” amintita!

Un adagio politic se impune, totusi: guvernul trece cu aplicarea noilor masuri dincolo de anul electoral viitor, ceea ce, la prima vedere poate sa insemne doua fapte contradictorii: pe de o parte, ca isi propune sa ramana la guvernare, pe de alta ca isi pot permite sa spere acest lucru, in ciuda faptului ca noile masuri le vor aduce o scadere si mai mare a gradului de eligibilitate la consultarile de anul viitor.

Sigur, speranta guvernantilor de a ramane la putere si dupa alegerile de anul viitor are la baza, dincolo de alegerea unui “soft” corespunzator de numarare a voturilor (mai ales ale romanilor din strainatate), si politica populista de cheltuire politica a banului public practicata de ministerul dnei Udrea.

Dna Udrea care, in aceeasi emisiune in care confirma veridicitatea “strategiei” cu masurile suplimentare de austeritate, ne anunta nonsalant ca va merge in curand la Baia Mare pentru a inaugura nu stiu ce proiect, in conditiile in care acolo au loc alegeri pentru un loc in Parlament!? “Da, si ce-i cu asta, doar sunt membru PDL” afirma domnia sa zambitoare in emisiunea respectiva de la tv …

Ori, daca asa stau lucrurile, ne putem pune intrebarea: de ce trebuie sa impovaram si mai mult o populatie si asa impovarata si infometata, si nu mai oprim putin acest jaf ? (Cea mai mare parte a “investiilor” sprijinite de ministerul dnei Udrea sunt inutile – parcuri in sate populate doar de batrani, piscine in locuri de care nu a auzit nimeni, sau gondole in alte locuri in care nu merge nimeni – scopul lor fiind doar acela de a cheltui banii in folosul clientelei politice care, in schimb, este chemata sa “cotizeze” electoral la PDL!?). Sa ne gandim numai cati bani ar ramane la buget daca am opri numai “borduriada” desfasurata cu atata furie nu numai in Bucuresti, ci in toata tara!

Dar fixarea perioadei de actiune a noilor masuri de austeritate anuntate in “strategia” amintita mai are un scop politic important: ea vrea sa inoculeze populatiei sentimentul ca situatia este atat de grea, incat nici nu mai conteza cine guverneaza Romania, lipsind astfel opozitia de instrumentul propriilor promisiuni electorale!? Rezultatul anticipat? Pai daca e asa, de ce sa-i mai schimbam pe astia care guverneaza acum, ca si ceilalti o sa faca la fel, mai bine ii tinem tot pe astia, ca s-or fi saturat de furat atatia ani de cand sunt la putere …!?

Sigur, aceasta cursa intinsa USL trebuie sesizata si contracarata: opozitia va schimba insasi filosofia de guvernare, care nu va mai privi romanul drept principalul adversar, ci va face din el un coechipier! “Buna guvernare”, chiar si in conditii de criza, este preferabila “relei guvernari” practicate de actualul guvern!

Aceasta inseamna ca noul guvern va trebui sa caute si sa gaseasca imediat contramasuri, pe de o parte, de atenuare a efectelor noilor masuri de austeritate propuse astazi, iar, pe de alta, de stimulare a economiei pentru repornirea motoarelor ei, indeoasebi in sectorul privat.

Iar acest lucru este deplin posibil – din pacate, era si pana acum – cu conditia ca guvernul sa nu mai priveasca romanul, cum spuneam, ca pe un dusman, sa isi controleze drastic dorinta de imbogatire personala a membrilor sai si sa faca ordine in dezmatul cu banul public pe plan local! Bani pentru canalizare si drumuri, pentru proiecte sociale confirmate, da, insa pentru pentru parcuri, gondole si telecabine, sau obiective inutile, ca inlocuirea bordurilor si supra-asfaltarea, nu!

Dincolo, insa, de performanta sportiva vreau sa spun câteva cuvinte despre politica din spatele ei. Dna Udrea, cu talentul si tupeul caracteristice, a găsit modalitatea de a monta un spectacol in care sa asocieze PDL-ul atat de hulit de cetățeni: a pus banii jos pentru o campanie de promovare a “brandului turistic” al României!?

Trebuie sa admit ca smecheria e ingenioasa: a recurs la ideea cu “brandul”, care este foarte generoasa, întrucât permite, practic, orice tip de acțiune despre care se poate spune ca promovează “brandul turistic” al României (cum care “brand”, ăla cu scandalul frunzei plătite cu sute de mii de euro!?). Las la o parte ca promovarea “brandului turistic” se face in Romania, pe care romanii o cunosc foarte bine … (Daca chiar vroia sa promoveze cu adevărat “brandul” respectiv, dna Udrea putea sa o facă mai bine participand la costurile organizării galelor anterioare din Canada, insa acolo nu era suficient “electorat” sa merite investiția).

Sigur, mai rămâne afirmatia domniei sale ca banii provin din fondurile europene. Numai ca deși a fost spusa sa linisteasca orice avant de a ne baga nasul in socotelile ministerului pe care il conduce, fraza poate determina pe cineva de la Bruxelles sa se auto-sesizeze si sa își pună întrebarea pentru ce o tara incapabila sa cheltuie fondurile puse la dispoziție, le cheltuie si pe acelea putine pe care le acceseaza pentru … gale de box!?

Oricum, se pare ca lumea – cel putin cei prezenți la gala – nu s-au lăsat inselati si au făcut distinctia necesară între actul sportiv si tentativa de speculare politica a sa, fata de care si-au manifestat dezaprobarea in stilul inconfundabil al tribunelor …

Acum astept doar sloganul electoral: “Lucian Bute votează PDL!”

Va redau răspunsul sau, pentru ca merita cunoscut: el spune ca, de regula, IMF este chemat sa intervina cand situația este extrem de gravă si nu exista decât măsuri radicale, alegerea fiind între a-ti tăiat mai întâi mana stânga, sau mana dreapta. In al doilea rand, el spune ca testul final al solutiilor existente – avansate de IMF sau de guvernul in cauza – il constituie cifrele de la finalul socotelii. Daca soluția guvernului conduce la același rezultat ca cea avansată de IMF, atunci acesta din urma va accepta soluția oferită de guvern.

Aici merita făcută o paranteza: rezulta ca guvernele au posibilitatea ca, in funcție de analiza impactului social si, deci, politic, al măsurilor propuse sa vina cu soluții mai putin dure, daca rezultatul este cel anticipat! Întrebarea este: a procedat sau nu asa si guvernul Boc, cand a discutat măsurile extrem de dure impuse romanilor?

In sfârșit, bancherul respectiv a spus ca, de regula, cea mai nefericita situație pentru o tara este cand IMF si UE actioneaza in tandem (cum este si cazul nostru); atunci, spunea el, UE este cea care insista asupra măsurilor mai dure, nu IMF!? Iar la sumitul la care particip, Croatia 2011, fostul comisar G.Verheugen a recunoscut ca Bruxellesul a fost intodeauna constient de dificultatea măsurilor impuse unei tari sau alta, dar asta nu l-a determinat sa renunțe. Dl Verheugen a ilustrat cu discuțiile cu fostul premier slovac, Dzurinda, prezent si el la sumit, in care i-a expus măsurile pe care trebuia sa le ia, stiind foarte bine ca aplicarea lor il va costa poziția de premier (ceea ce s-a si întâmplat)!?

Aparent, corect. Insa ceea ce uita dl. Cristoiu – care vad ca si-a abandonat crezul politic de a ataca puterea si de a fi mereu in opozitie (!?) – este ca declaratiile dlui presedinte au consecinte negative pentru noi, toti ceilalti romani, daca ne gandim doar la pretul si asa ridicat al gazelor pe care il platim rusilor! Deci, greseala, greseala, dar ne cam arde la buzunar, drept pentru care nu vad de ce ar trebui sa gresim si noi, alturi de dl. presedinte, numai din solidaritate nationala cu domnia sa …

In al doilea rand, dl. presedinte – care, mai nou, cere romanilor solidaritate – nu a dat nicio dovada de solidaritate cu romanii, ba, din contra, i-a tratat de sus si distant, uneori luand in zeflemea pasurile amaratilor de romani (va mai aduceti aminte “dialogurile” sale din timpul “vizitelor de lucru” in zonele inundate?). Ca atare, nu vad nicio ratiune ca romanii sa raspunda pozitiv apelului dlui Cristoiu. Cu atat mai mult cu cat niciun roman nu i-a cerut dlui presedinte sa se pronunte asupra subiectului – cu exceptia, desigur, a dlui Cristoiu insusi, care l-a intrebat explicit in emisiunea de la B1 – si cu atat mai putin sa spuna ce a spus!?

Deci, sa recapitulam: dl. Cristoiu ne cere sa ne solidarizam cu greseala dlui presedinte, in virtutea faptului ca suntem toti romani, ignorand ca nimeni nu i-a cerut dlui presedinte sa spuna ce a spus, iar costurile greselii le suporta oricum orice roman!? E corect, dle Cristoiu? Eu spun ca nu!

PS. M-ar mahni sa aflu vreodata ca motivatia apelului la solidarizare al dlui Cristoiu ar proveni din teama de a fi, prin intrebarea pusa, la originea intregii povesti, care, iata, a iesit atat de prost nu numai pentru dl. presedinte, ci si pentru noi toti ceilalti romani, pe care nu ne prea intreaba nimeni, nimic … Si mai sper ca, daca de aici o sa i se traga, cumva, dlui presedinte iesirea din scena, dl. Cristoiu sa nu isi faca atunci un titlu de glorie din aceasta … Asta pentru ca sper ca, pana la urma, dl. Cristoiu sa ramana acelasi domn Cristoiu, pe care l-am cunoscut si respectt atatia ani